Oana Roman a vorbit despre despărțirea de Marius Elisei și a mărturisit că cea mai afectată este fiica lor, Iza, care suferă foarte tare că tatăl ei a plecat de acasă.

Au recunoscut că aveau probleme în căsnicie, dar păreau că au trecut peste ele. Însă, înainte de sărbători cei doi au decis iar să se despartă, iar Marius Elisei a părăsit căminul conjugal. S-a spus că Marius și-a părăsit familia pentru o altă femeie, foarte bogată, însă acesta a infirmat zvonurile, mărturisind că și-a petrecut sărbătorile singur.

Oana Roman a dezvăluit că deși Iza deși a înțeles despărțirea părinților, tot are momente când îi este foarte greu fără tatăl ei și își dorește să fie în prezența amândurora, lucru care deocamdată nu se poate întâmpla, din cauza animozităților care există între ei.

„Pentru Isa, însă, a fost mai greu. Ea merge la Marius de ori câte ori își dorește, pentru că așa cum știți cu toții, Marius este un tată exemplar pentru Isa și a fost mereu și cu siguranță va fi în continuare. Pentru ea, bineînțeles, a fost primul Crăciun în care nu a fost cu el, primul Revelion când la 12 noaptea am ciocnit doar noi două.

Iza e mare, face 7 ani. Ea a înțeles foarte bine. Oricum este mult mai matură decât un copil de vârsta ei în gândire și am discutat fiecare cu ea, a înțeles. I-am spus că poate o să fim mai prieteni și mai bine și mai fără tensiuni. Eu asta îmi doresc. Oricât de echilibrată este ea, evident că nu îi este simplu și are momente când vrea să fie cu noi amândoi și este normal. Noi am crescut-o singuri, nu am avut bone. A crescut doar cu noi doi, în permanență”, a spus Oana Roman în cadrul emisiunii „Showbiz Report”