RADIESTEZIA, magia nuielei de alun

RADIESTEZIA, magia nuielei de alun

Răsplătiţi cu aur în veacurile vechi, alungaţi de biserică şi condamnaţi pe rug de Inchiziţie, căutătorii de apă şi-au păstrat tradiţia cu sfinţenie. Cunoştinţele lor despre radiestezie se dovedesc şi azi folositoare.

Practicată pe scară largă încă din Antichitate, radiestezia ţinea ascunsă o taină care, abia în secolul XX, a fost demonstrată ştiinţific. Toate fiinţele şi obiectele absorb, produc şi transmit energie. Întregul univers cunoscut este construit din energie. Dar vibraţiile din mediul înconjurător se dezvăluie numai anumitor oameni, înzestraţi cu o capacitate deosebită. Radiesteziştii susţin că ei simt radiaţiile tuturor lucrurilor, fie ele ascunse în adâncul pământului, în cofraje de beton sau în organismul uman. Metodă de investigare străveche, radiestezia a fost, de-a lungul secolelor, cea mai bună sursă pentru găsirea izvoarelor de apă curată. Practicanţii ei se lăudau că puteau „vedea” şi filoanele de aur din munte sau că puteau descoperi ţiţei în adâncuri. În ultimele decenii, radiesteziştii şi-au îndreptat atenţia şi spre corpul uman, susţinând că pot depista bolile grave precum cancerul. Vibraţiile organelor bolnave, spun ei, transmit mesaje puternice, tulburătoare, care vorbesc despre lipsa de echilibru a întregului organism.

► Energia organismului, cel mai fidel instrument

Radiestezia înseamnă „sensibilitate la vibraţii”, după cum se traduc cele două cuvinte care compun numele, de origine latină. Într-adevăr, cei care vor să practice această metodă de investigaţie trebuie să fie înzestraţi cu o sensibilitate aparte. Capacitatea de a percepe câmpul magnetic terestru şi energia emanată de elementele şi corpurile din natură este specifică fiinţei umane, dar tot mai mult ignorată în vremurile moderne. În veacurile trecute, însă, fântânarii, precursorii radiesteziştilor de azi, erau singurii capabili să găsească sursele de apă. Tot ei căutau şi sursele de petrol sau de pietre preţioase, după cum stau mărturie scrierile şi pictogramele din Antichitate.

► Meşteşugul fântânarilor

Nuiaua „magică” de alun trebuie să aibă forma literei „y”, să conducă radiaţiile spre corpul fântânarului, altfel mesajul izvoarelor de apă curată se pierde. Creanga se tăia dintr-un copac tânăr, ramura de bază având doi ani, iar celelalte două doar un an. De ce alun? Pentru că acest copac creşte întotdeauna departe de izvoarele subterane, iar nuiaua vibrează în prezenţa lor, avertizând purtătorul. Mai sunt şi alte secrete legate de căutarea apei, dar puţini fântânari sunt dispuşi să le împartă. Unii spun că nuiaua de alun trebuie ţinută în dreptul inimii, paralel cu pământul, alţii spun că funcţionează numai dacă o lipesc de corp. Indiferent de metoda fiecăruia, căutarea apei potabile presupune un consum mare de energie. Mulţi practicanţi se plâng de dureri de cap şi oboseală accentuată, după ce îşi încheie misiunea. Dar roadele muncii lor sunt apreciate şi azi. La sate, tot fântânarul este chemat să găsească sursa de apă bună, chiar dacă există şi alte metode ştiinţifice fiabile.

► Instrumentele moderne ale radiesteziei

Nuiaua sau toiagul din vechime au evoluat şi s-au transformat în instrumente tehnice, păstrând, însă, încărcătura spirituală şi semnificaţiile magice. Părintele radiesteziei moderne din România, Simeon Simu, este cunoscut drept cel care a găsit cele mai multe resurse de ţiţei în Valea Prahovei. El a lucrat cu un indicator din două nuiele legate la un capăt, ca o furcă. Instrumentul lui a stârnit interesul companiei petroliere Astra, care l-a angajat, între anii 1935 şi 1940, să traseze regiunile bogate în aur negru. După succesul repurtat, inginerul Simu a redactat primul manual de radiestezie din România, în care a explicat în amănunt tehnica sa şi întregul fenomen. Tot un român, Claudian Dumitriu, este cel care a inventat ansa şi raportorul, instrumentele cel mai des folosite de radiesteziştii din ţara noastră. Ansa păstrează regula tuturor instrumentelor din vechime, este simetrică şi simplă. Ea are forma aproximativă a literei „v” şi se recomandă să fie din sârmă de oţel sau de argint. Folosită singură sau împreună cu raportorul, ansa poate răspunde unui număr mare de întrebări, de la zăcămintele preţioase ascunse, până la problemele de sănătate.

► REPERE ISTORICE

China şi Egiptul îşi dispută apariţia primelor tehnici de prezicere pe baza vibraţiilor energetice. Chinezii nu construiau nicio casă până nu consultau un specialist, înzestrat cu capacităţi senzoriale deosebite, care indica locurile ferite de radiaţiile telurice negative. Iar basoreliefurile din Egiptul antic arată personaje bogat îmbrăcate, ţinând în mâini câte o vergea cu care căutau resursele de apă. Numele modern al radiesteziei a fost impus de abatele francez Bouly, la începutul secolului XX. Adepţii ruşi ai fenomenului preferă termeni precum „biolocaţie” sau „biodetecţie”.

► VERIGHETA ŞI PENDULUL

Cristalul sub formă de con, legat de un lanţ din argint, este unul dintre cele mai complexe şi misterioase instrumente ale radiesteziei. Greutatea de la capătul firului poate fi orice metal sau obiect cu o semnificaţie deosebită pentru cel care îl manevrează. Dar pendulele din cristale de stâncă transparente sunt cele mai apreciate. În depistarea problemelor de sănătate, acestea sunt înlocuite cu verigheta pacientului, încărcată cu energia şi emoţiile sale. Când oscilaţiile pendulului devin din ce în ce mai largi, el indică zona afectată de boală, care emană energie negativă.