Puterea sunetului: ce beneficii îți aduce muzica

Puterea sunetului: ce beneficii îți aduce muzica

Asculți  muzică peste tot. În metrou, la volan, la radio, la televizor, în supermarketuri, în căști, la concerte. Peste tot în jurul tău intri în contact cu muzica. O asociezi cu relaxarea, dansul și distracția, dar muzica este mult mai mult de atât. Are puteri nebănuite, îți dezvoltă memoria, te ajută să uiți de tristețe, reduce stresul și se folosește chiar și în terapiile medicale.  

Cum îți poate schimba muzica starea de spirit

Muzica face parte din viața noastră încă din cele mai vechi timpuri și este asociată cu buna dispoziție. De câte ori nu te-ai trezit că zâmbești, fredonezi, începi să dansezi sau să bați din picior, atunci când asculți o melodie care îți place? Explicația este simplă: creierul eliberează dopamină, substanța fericirii, atunci când muzica îți „gâdilă' urechea. Fie că o asculți la căști, în drum spre birou, la un sistem audio sofisticat sau la boxe portabile, muzica este un element indispensabil pentru starea ta de bine.

De altfel, auzul este primul simț pe care ni-l dezvoltăm: oamenii de știință susțin că bebelușii reacționează la sunetele la care au fost expuși încă de când erau în burtica mamei. Muzica este recomandată nou-născuților, îi ajută să-și dezvolte creierului și le îmbunătățește abilitățile de comunicare și de reacție.  

Muzica îți vindecă mintea și trupul

Un studiu realizat de cercetători din Marea Britanie și Finlanda a scos la iveală faptul că până și melodiile triste pot genera emoții pozitive. Autorii susțin că muzica tristă reprezintă remediul perfect în cazul unei relații încheiate, a unei despărțiri. Au comparat-o chiar cu un prieten care te sprijină în momentele dificile.

Muzica este folosită și în spitale și te poate ajuta să să scapi de durere. Un studiu din 2015 arată că oamenii care au ascultat muzică înaintea, în timpul sau după o intervenție chirurgicală au avut dureri mult mai mici, în comparație cu cei care n-au ascultat. Pacienții „tratați' cu muzică n-au avut nici măcar nevoie de calmante după operație.

Ce alte beneficii îți aduce muzica

Muzica îți poate îmbunătăți și sănătatea cardiacă. Ritmurile alerte ajută la dilatarea vaselor de sânge, al căror diametru poate crește cu până la 26%, atunci când asculți o melodie veselă. Dacă îți place să ți dansezi, cu siguranță vei avea o inimă sănătoasă.

Muzica este utilă și în procesul de învățare: te ajută să reții mai ușor informația. Cu alte cuvinte, îți stimulează neuronii și, implicit, memoria. Cântatul la un instrument este indicat, de asemenea, ca să ai un creier sănătos și activ. Muzica îți poate folosi și atunci când lupți cu depresia sau insomnia.

Așadar, muzica îți face viața mai frumoasă, dar și mai sănătoasă. Nu te mai gândi la ziua de mâine. Pune-ți în căști sau în boxe melodia preferată și zâmbește, dansează, bucură-te de viață!

Sursa foto: shutterstock.com

(P) Material publicitar realizat in colaborare cu badabum.ro