Purtăm ochelari de soare toamna și iarna?

Purtăm ochelari de soare toamna și iarna?

Teoretic, da, practic, mai puțin. Toamna, cel puțin, când zilele sunt din ce în ce mai scurte ni se pare nefiresc să ne acoperim ochii ca și cum ne intră soarele în retină… Dar e greșit să gândești astfel. Pentru că în miezul zilei, chiar dacă cerul este acoperit cu nori, ai tendința să strângi din pleoape, și ridurile de la colțul ochilor abia așteaptă să-și facă apariția. Deci, da, poartă ochelari. Ce fel de ochelari? Cu lentila mai blândă, să nu acopere 100% spectrul luminos cuprins de retină, dar nici să confunzi ochelarii de plajă cu cei pentru luna noiembrie. Dacă în vacanță ai purtat ochelari cu ramă viu colorată, pictată, cu inserții din floricele, pietre, lanțuri și alte asemenea accesorii, e indicat să rămână în sertarul pentru obiecte estivale. Ochelarii de toamnă-iarnă sunt considerabili mai sobri. Iarna, ochelari? Desigur. Din aceleași considerente.
Plus că în momentul în care natura toată este îmbrăcată în albul zăpezii, ochii tăi îți vor mulțumi pentru protecția de care ai dat dovadă purtând ochelari.