Pungi şi cearcăne sub ochi? Cum scapi de ele?

Pungi şi cearcăne sub ochi? Cum scapi de ele?

Dacă te-ai odihnit ca la carte, dar tot ai cearcăne si pungi sub ochi, trebuie să iei măsuri. Care sunt cele mai eficiente?

De cele mai multe ori, cearcănele și punghile de sub ochi îţi transmit că oboseala este peste limita normalului. Acestea pot fi însă și semne firești ale înaintării în vârstă, cu care trebuie să te obișnuiești și, cel mult, să le estompezi. Pe de altă parte însă, o alergie nedescoperită la un ingredient, o afecţiune renală sau hepatică, toate acestea pot determina apariţia cearcănelor. În ceea ce privește pungile, acestea pot anunța și faptul că organismul reține apă, precum și că circulația limfatică este deficitară..

Soluția de urgență

Una dintre soluțiile rapide de a le masca este folosirea unui anticearcăn bun. Orientează-teîn funcție de culoarea cearcănelor și a produsului pe care îl vei folosi. Dacă cearcănele sunt de culoare roșiatică, atunci alege un corector verde. Aflate în opoziție, aceste nuanțe se vor anula una pe alta, astfel încât rezultatul este unul natural. Dacă cearcănele bat înspre albastru, cea mai bună soluție este un corector de culoare galbenă, iar pentru zonele mai închise la culoare,
întâlnite frecvent, folosește corectorul corai.

Reguli de folosire a anticearcănului

După aplicarea fondului de ten, într-o cantitate mică. Nu întinde produsul stânga-dreapta, pentru a crea un strat cât mai gros de anticearcăn. Punctează produsul pe zona de sub ochi, apoi, prin mișcări de tapotare, asigură-te că intră în piele. Cea mai frecventă alegere în materie de corectoare este cea a anticearcănelor galbene-corai, însă cu un ton mai deschis decât fondul de ten. Când este prea deschis, vei face exact ceea ce dorești să eviți: să atragi atenția asupra zonei cu probleme.

Pe termen lung

Cosmeticiana Silvia Nicoleta Berceanu atrage atenția asupra a trei dintre acestea: infuzia de ceai de albăstrele, ceaiul de mușețel și pepenele galben. Pregătește o infuzie din două linguri de plante pentru o cană de apă fierbinte, apoi, când amestecul este gata, înmoaie două tampoane pe care le aplici pe pleoape, timp de 15 de minute. Același lucru este valabil în cazul ceaiului de ten și de mușețel. Unele cearcăne apar ca urmare a lipsei vitaminelor din organism, de obicei, A, C și
E, tocmai de aceea sunt recomandate fie măștile din fructe de culoare galben-portocalii, fie consumul crescut al acestora. O altă soluție este ghimbirul, salvator pentru persoanele care îl pot consuma. Pune o linguriţă de plantă mărunţită la 250 ml de apă clocotită, apoi strecoară-l. Se pot bea până la trei căni de ceai pe zi.

Copyright: stockbroker / 123RF Stock Photo