Perseidele sau ploaia de stele, cum sunt cunoscute popular, ți-ar putea schimba viața. Descoperă ce credeau astrologii antici despre puterea Perseidelor și ce semnificație au ele asupra vieții tale.

Anul acesta, în perioada 17 iulie – 24 august, Pământul traversează unul dintre cele mai numeroase roiuri de meteori. Ploaia de stele sau Perseidele a atins apogeul pe 12 august și poate fi urmărită cu ochiul liber în nopțile care urmează. Fenomenul a fost studiat încă din Antichitate, prima mențiune scrisă datând din anul 36. Încă din acele vremuri, ploaia de stele din luna august purta numele de Perseide deoarece ele dau impresia, pe cerul nopții, că vin dinspre constelația lui Perseu. Pentru grecii antici, Perseu a fost unul dintre cei mai mari eroi ai legendelor, singurul capabil să o înfrângă, prin inteligența și curajul său, pe temuta Meduza. Pentru astrologii din Antichitate, ploia de Perseide era un dar din partea zeilor, o perioadă benefică prin care muritorii de rând primeau iluminarea și înălțarea spirituală a ființelor divine.

Ce semnificație au Perseidele

Un astfel de eveniment cosmic de proporții ne poate afecta într-un mod neașteptat, ajutându-ne să înțelegem și să vedem într-o altă lumină lucrurile și evenimentele deosebite care se petrec în viața noastră. Se spune că, dacă am avut parte de o perioadă mai grea, în care planurile noastre au fost date peste cap și nu am reușit să luăm cele mai bune decizii, lumina stelelor căsătoare ne va arăta cum putem să depășim aceste probleme. Vom reuși să trecem peste sentimentele de confuzie, neîncredere și debusolare și să găsim calea cea mai bună, chiar dacă este una lăturalnică. După ploaia de stele, mulți nativi vor reuși să pornească într-o direcție stabilă, care îi va duce mai aproape de obiectivele lor.

Ploaia de stele aduce schimbări pozitive

Astrologii din vechime erau convinși că stelele căzătoare vor aduce schimbări benefice pentru toate zodiile. Mici întâmplări, noutăți, vești sau evenimente mai mari ne vor inspira să facem alegeri bune. Gândurile bune pot veni dintr-o carte pe care o citești și îți dai seama că sfaturile de acolo se potrivesc și ție. Sau poți găsi o idee bună stând de vorbă cu un prieten care are mai multă experiență. Următoarea perioadă, până când ploaia de stele se va stinge, va aduce lucruri bune fie pe plan profesional, fie în dragoste sau în viața de familie. Posibilitățile să îți transformi viața vor fi nenumărate. Nu întâmplător am moștenit tradiția de a ne pune câte o dorință pentru fiecare stea căzătoare pe care o vedem. Chiar dacă, în realitate, ele sunt mici fragmente de comete și asteroizi, la nivel spiritual, stelele căzătoare, Perseidele, pot avea un impact pozitiv.

sursa foto: 123rf.com