Pui cu smântână și tarhon

Pui cu smântână și tarhon

Cine are poftă de o porție de pui cu smântână, preparată la foc molcom, ca în bucătăria bunicii? Am primit rețeta aceasta de la o vecină mare amatoare de mâncare tradițională și de atunci nu mă mai satur de ea!

Ingrediente:

pieptul, pulpele și aripile unui pui

2 linguri făină

50 ml vin alb sec
6 fire tarhon
2 linguri smântână (ideal ar fi să alegeți varianta cea mai grasă)
ulei
sare

piper

 

  1. Carnea porționată se prăjește pe ambele părți în uleiul încins, până se rumenește un pic, apoi se scoate. Peste uleiul în care s-a prăjit puiul se toarnă vinul și se lasă să se evapore alcoolul nu mai mult de 2-3 minute. Se adaugă făina și se amestecă bine.
  2. Încet, încet, peste compoziția cu făină, se toarnă puțin câte puțin 2 căni de apă, amestecând continuu, până se obține un sos.
  3. În sosul astfel format, se așază puiul rumenit, și se potrivește gustul de sare și piper. Se adaugă 3 fire de tarhon și se lasă să fiarbă la foc mic 30 de minute, până când sosul devine cremos. Se îndepărtează tarhonul, iar din sosul din cratiță se iau câteva linuguri care se toarnă treptat peste smântână, amestecând.
  4. În smântâna astfel diluată pune cu restul de tarhon, tocat mărunt, iar amestecul se toarnă peste sosul din cratiță. Se mai lasă să de în 2-3 clocote, la foc mic, apoi se aduce la masa, cu o mămăliguță caldă alături.

Sursă foto 123rf.com

Loading...