(Publicitate) Tusea la copii: cauze frecvente și complicații

(Publicitate) Tusea la copii: cauze frecvente și complicații

Tusea la copii reprezintă una dintre cele mai des întâlnite afecțiuni cu care micuții se confruntă în această perioadă. Însă chiar dacă în lunile reci de iarnă, tusea poate fi pusă pe seama temperaturilor mici sau a fluctuațiilor climaterice bruște, află că această condiție medicală nu are întotdeauna un caracter sezonier. De aceea, vrem să îți prezentăm astăzi care sunt cele mai posibile cauze ale acestui simptom și când trebuie să îți duci copilul la un consult de specialitate, în cazul în care tusea celui mic este cronică.

1. Răcelile

Reprezintă cea mai des întâlnită cauză a tusei la copii, identificându-se cu o infecție la nivelul cailor respiratorii superioare. În acest caz, reflexul de tuse apare ca o urmare a drenajului mucoasei nazale în gât, întâlnindu-se cu precădere la copiii cu vârste sub 8 ani. Mulți dintre aceștia nu pot încă să își sufle singuri nasul, de aceea, tusea este mai prezentă la această categorie de vârstă decât la copii mai mari.

2. Infecții ale sinusurilor

În acest caz, tusea intervine ca o urmare a complicațiilor apărute la nivelul căilor respiratorii superioare și poate fi însoțită de secreții nazale purulente (verzui sau galbene). Aceste secreții pot apărea la nivelul feței sau în zona inferioară a gâtului, generând astfel reflexul de tuse.

3. Înghițirea unor corpuri străine

Cei mici pot înghiți foarte ușor părți ale unor jucării sau alte corpuri ce pot pătrunde cu ușurință în cavitatea bucală. În acest caz, o radiografie poate scoate la iveală prezența unui corp metalic înghițit. În cazul în care corpul străin nu este metalic, o radiografie trebuie făcută în timp ce copilul inspiră, iar alta în timp ce expiră. În cazul în care cel mic nu poate respira normal, mergeți de urgență la spital.

4. Astmul

Tusea astmatică este o tuse neproductivă, a cărei episoade se amplifică în timpul nopții, în urma unui efort susținut, sau la contactul cu aerul rece. Acest tip de tuse poate avea un caracter sezonier și poate fi ameliorată printr-un tratament cu bronhodilatatoare, folosite în mod normal pentru tratarea astmului.

5. Rinita alergică  

Această afecțiune mai poartă denumirea și de tusea fânului'. Este tot o afecțiune sezonieră și se manifestă prin congestie nazală, ochi roșii (la fel de bine, cei mici pot acuza mâncărimi la nivelul ochilor), strănut, scurgeri nazale apoase.

Când trebuie să mergeți la un consult medical?

Chiar dacă de cele mai multe ori, tusea celui mic nu reprezintă un motiv de îngrijorare, trebuie să iei legătura cu medicul pediatru în cazul în care:

  • Cel mic acuză o respirație mult mai rapida decât în mod normal;
  • Culoarea buzelor sale este vineție;
  • Tușește cu sânge;
  • Emite sunete convulsive, în urma unui episod îndelungat de tuse;
  • Este sugar și continuă să tușească de câteva ore bune.

Știm cât de importantă este pentru tine sănătatea celui mic! Dacă factura pentru un set complet de analize și alte teste este prea mare pentru a o putea achita în acel moment, poți accesa un credit online de la Viva Credit de până la 2000 de lei, pentru a merge cu puiul tău la cea mai bună clinică din oraș.

Simplu, rapid și flexibil, un împrumut nebancar de la Viva Credit îți aduce în cont suma necesară pentru tratamentul celui mic, urmând ca la salariu să restitui banii împrumutați + dobânda aferentă (1.20% pe zi). Pentru mai multe detalii despre cele mai convenabile credite online ale momentului, află mai multe pe www.vivacredit.ro