(Publicitate) Cinci obiecte pe care să le ai în casă până la 30 de ani

(Publicitate) Cinci obiecte pe care să le ai în casă până la 30 de ani

Fie că este închiriat, fie că ești proprietarul lui, apartamentul în care stai îți reflectă personalitatea sau așa ar trebui. Odată ce ai deschis ușa, cei care îți trec pragul trebuie să știe, dincolo de orice, că acolo locuiește un adult.

Iată câteva idei de obiecte pe care este bine să le ai în casă și care nu doar că demonstrează că te-ai maturizat, că ești pe picioarele tale, ci chiar îți sunt utile.

Un pat și o saltea de calitate

Somnul bun este indicat indiferent de vârstă. Și nu poți avea un somn de calitate decât într-un pat pe măsură. O saltea bună, cum sunt acum saltelele din spumă cu memorie de ultimă generație, te scapă nu doar de insomnii, ci și de neplăceri fizice precum durerile de spate și de umeri sau de oboseala de dimineață, când te simți mai obosit decât atunci când te-ai culcat. Toate acestea se rezolvă cu o saltea din spumă cu memorie de calitate. Este una dintre cele mai importante achiziții pe care le poți face pentru casă până la împlinirea vârstei de 30 de ani.

Ce trebuie să știi înainte de a-ți achiziționa o saltea? În primul rând, pentru a o face durabilă, trebuie să fie fabricată din materiale de bună calitate, conform unor tehnologii inovatoare iar în plus să respecte nevoile tale de fermitate pentru o lungă perioadă de timp. Așadar, saltelele moderne și durabile – există acum pe piață saltele care au garanție pe viață – sunt realizate din spumă cu memorie HD și gel, care garantează un mediu uscat și confortabil, distribuind greutatea în mod egal și conferind o senzație de răcoare. La toate acestea se adaugă spumă Elioform, dar și materiale textile de lux.

Setul de cești din porțelan de la bunica

Ar putea părea o poveste cu mirese: 'ceva nou, ceva vechi…' Dar nu este nici pe departe așa. Setul din porțelan pe care părinții tăi l-au păstrat de la bunici cu mare grijă pentru când va sosi vremea să te muți singură sau 'la casa ta' nu este doar un obiect și atât, ci aduce cu sine aroma copilăriei. Va fi, pentru mult timp înainte, sursa cea mai bogată de amintiri dragi.

Dacă simți, la un moment dat, că este demodat sau că pur și simplu te-ai plictisit să-l folosești, poți să împachetezi cu grijă fiecare piesă și să-l depozitezi pentru câțiva ani. Când îl vei redescoperi, valul de emoție va fi de neegalat.

Un multicooker, dar și o cratiță bună

Multicooker-ul este cea mai bună invenție pentru tinerii care lucrează mult și au un program încărcat. Pui ingredientele de seara sau dimineața, înainte de a pleca la birou, setezi programul potrivit, iar, când revii acasă, mâncarea este caldă, proaspătă, numai bună de mâncat.

Însă nu te poți baza doar pe multicooker, mai ales în weekendurile în care îți vine să gătești. O cratiță de bună calitate îți va fi un bun sprijin în a-ți etala aptitudinile culinare. Nu pica în mirajul prețului mic, pentru că știi tu vechea vorbă românească: 'Puțin dai, puțin ai'.

Vesela de zi cu zi

Primul sfat pe care ți-l dăm: Evită plasticul și porțelanul prost care se decolorează sau se pătează! Ca și în cazul serviciului de ceai de la bunica, și cel în care mănânci zilnic trebuie să fie de înaltă calitate. Astfel, chiar și cea mai banală gustare poate părea un preparat de stele Michelin.

O mașină de spălat cu uscător sau/și uscător

Tocmai spuneam că ești tânără, iar viața ta se desfășoară pe repede-nainte. Dacă nu ai timp să gătești, cu siguranță nu prea ai nici pentru spălatul rufelor sau să aștepți să se usuce. Plus că, la tine acasă, balconul are o cu totul altă destinație decât cea pe care i-o dădeau, de regulă, părinții noștri și anume de spațiu de depozitare și loc de uscat rufe. Pentru tine, balconul este locul cochet unde îți savurezi cafeaua în fiecare dimineață, așa că rufele nu au ce căuta acolo.

Și, totuși, care este soluția? Mașina de spălat cu uscător sau o mașină de spălat și o mașină de uscat rufe te scapă de toate bătăile de cap. Dacă spațiul îți permite, cei care au deja experiență spun că o mașină de spălat și una de uscat sunt varianta ideală. Dacă nu ai chiar atâta spațiu, optează pentru prima soluție: mașina de spălat cu uscător încorporat.

Ideea este ca, per ansamblu, să te bucuri de viață și de timpul liber cât mai mult, așa că a spăla rufe și a găti în același timp este maximum de compromis.