Protocolul la dentist, după 15 mai: Cum va arăta o vizită la stomatologie, pas cu pas

protocolul la dentist, din 15 mai

Una dintre măsurile de relaxare anunțate luni de președintele Klaus Iohannis se referă la redeschiderea cabinetelor stomatologice. Dar acest lucru se va face în condiții speciale, cu un procol foarte clar stabilit, atât pentru siguranța pacienților, cât și pentru cea a cadrelor medicale.

Norina Forna, vicepreședintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România, a explicat la Digi24 în ce condiții vor funcționa aceste cabinete.

„Pregătim, la nivel de Colegiu, perioada aceasta, de după 15 mai, lărgirea ariei intervențiilor stomatologice și realizarea unui pachet de măsuri referitoare la recomandările pe care trebuie să le facem, la triajul epidemiologic al pacienților și bineînțeles la protecția acestora și a personalului medical în contextul infecției cu Covid-19.

Măsurile privesc echiparea, dotarea, dar și manoperele care pot fi realizate', a precizat Norina Forna. Pachetul de măsuri urmează să fie aprobat azi și prezentat medicilor stomatologi.

Spațiu de două ore între consultații. Pacinților li se va lua temperatura

Astfel, pacienții vor fi mai întâi triați și chestionați în legătură cu patologia pe care o au, mai ales cei care vin cu probleme acute.

În prealabil, pacienții vor trebui să-și facă o programare, iar la programare trebuie avut grijă să se realizeze și o distanțare orară a consultațiilor.

Obligatoriu, la intrarea în cabinet, pacienților li se va lua temperatura. Sălile de așteptare și circuitul individual al pacientului trebuie bine gestionate. Nu se va mai pune problema prezenței mai multor persoane: o singură persoană, fără însoțitor, cu excepția cazurilor în care este vorba despre un minor sau o persoană cu dizabilități.

Pentru medicul stomatolog riscurile sunt mari. Fiecare pacient poate fi purtător. Medicul va trebui să aibă echipament adecvat tipului de pacient pe care îl tratează.

„Noi vom ierarhiza atât pacienții, cât și patologia pe care o au, lăsând la sfârșit pacienții cu manopere care produc aerosoli. Vom pregăti sala între pacienți, lăsând un spațiu de două ore', a exemplificat Norina Forna. Sala va trebui decontaminată între manopere.

Medicul va trebui să aibă un echipament protector, viziera, ochelarii, capelina, botoșeii, combinezonul sunt obligatorii, mai ales în cazul în care pacientul este covid pozitiv. La fel, halatul impermeabil care să protejeze. Toate manoperele trebuie realizate cu multă precauție.

Pacienții care sunt covid pozitivi, dar asimptomatici vor fi dirijați către serviciile de primiri-urgențe de la spitalele regionale sau ale celor care au servicii specializate pentru astfel de pacienți', a precizat vicepreședintele Colegiului Medicilor Stomatologi.

Citește și: