Profesoară condamnată la 20 de ani de închisoare pentru că a întreținut relații intime cu un elev de 13 ani

profesoara condamnata la 20 de ani de inchisoare pentru ca a facut sex cu un elev de 13 ani

O profesoară în vârstă de 28 de ani, din Goodyear, Arizona, a fost condamnată la 20 de ani de închisoare, fără posibilitatea de a fi eliberată înainte de termen, pentru că a făcut sex cu un elev de 13 ani.

 Brittany Zamora a pledat vinovată și va avea 48 sau 49 de ani când va ieși din închisoare. În plus, va fi obligată să se înregistreze ca pedofil.

Tânăra susține însă că nu este un pericol la adresa societății și a cerut scuze pentru comportamentul său atât victimei, cât și familiei ei. Părinții băiatului au cerut pentru ea pedeapsa maximă, susținând că i-a furat acestuia inocența. Victima este elev în clasa a VI-a.

'Sunt o persoană bună și sinceră, care a făcut o greșeală pe care o regretă profund', a declarat ea la tribunal.

'Mi-am trăit viața respectând și încercând să mă supun fiecărei legi. Nu sunt o amenințare la adresa societății, sub nicio formă', a mai spus ea.

Tânăra plănuiește să mai facă o facultate câtă vreme va fi la pușcărie, astfel că, odată eliberată, să înceapă o nouă viață.

Zamora preda la Las Brisas Academy când a început aventura cu băiatul de 13 ani. A fost arestată în martie pentru că a făcut sex de mai multe ori cu băiatul, atât în clasă, cât și în mașina ei. La un moment dat, un alt elev 'ținea de 6'.

A fost prinsă după ce părinții băiatului au suspectat ceva și au instalat pe telefonul lui o aplicație de monitorizare. Așa au aflat despre aventura pe care acesta o avea cu profesoara lui.

De menționat e faptul că Zamora este căsătorită.

Vezi și Revoltător! O profesoară de 26 de ani a ajuns la închisoare. Ce i-a făcut unui elev de clasa a VIII-a

Citește și: