Problemele unghiilor se rezolvă la dermatolog

problemele unghiilor

Problemele unghiilor ne afectează, mai devreme sau mai târziu, pe fiecare dintre noi. Numai că marea greșeală pe care o facem este că nu ne adresăm medicilor specialiști. Or, numai medicul dermatolog ne poate scăpa definitiv de problemele unghiilor.

Afețtiunile la nivelul unghiilor afectează persoane de toate vârstele. De cele mai multe ori, problemele unghiilor  nu prezintă un motiv serios de îngrijorare. Și răspund bine la metodele de tratament existente. Numai că, pentru asta, trebuie să mergem la medic. Altminteri, ne putem agrava starea de sănătate.

Care sunt problemele unghiilor cele mai frecvente?

Este absolut normal ca unghiile să prezinte unele modificări în timp. Pot deveni mai groase sau mai fragile, pe măsură ce înaintăm în vârstă. În timpul sarcinii, pot deveni mai tari, mai moi sau mai casante. Însă își revin în cam 6 luni după naștere. În urma unui traumatism, își pot schimba culoarea. Sau pot chiar cădea, urmând să crească la loc, în câteva luni. Problemele unghiilor pot aparea și ca urmare a unor infecții. Sau după ce s-au folosit tehnici incorecte de îngrijire. Iată problemele unghiilor care necesită neapărat avizul specialistului:

Unghia incarnată

Probabil una dintre cele mai frecvente si deranjante probleme care apar la nivelul unghiilor, patului unghial si plicilor unghiale este unghia incarnata.

In cele mai multe cazuri aceasta problema este cauzata de o tehnica incorecta de taiere a unghiilor, care sunt taiate prea scurt si rotund la nivelul colturilor. In aceste cazuri unghia poate creste in plica unghiala provocand durere, disconfort, infectii repetate. Diagnosticul este clinic.

In cazurile usoare, deplasarea repetata manuala a plicii unghiale de lama unghiala si taierea in forma patrata, cu margini libere, a unghiei poate duce la vindecare. Altfel, corectia se poate face chirurgical si impune inlaturarea partiala a unghiei si distrugerea unei portiuni mici a matricei unghiale.', explica dr. Laurențiu Vlădău, specialist dermatolog, Clinica Hebra Dermatologie.

Ciuperca unghiei

O alta problema frecventa care poate aparea la nivelul unghiilor este onicomicoza sau ciuperca unghiei. Afectiunea este intalnita mai frecvent la nivelul unghiilor picioarelor, ea fiind favorizata de umezeala si incaltaminte ocluziva.

In caz de onicomicoza unghia apare detasata de patul unghial si prezinta scuame sau, uneori este distrusa sau ingalbenita. Pe masura ce infecția fungica devine mai profunda poate fi observata si decolorarea unghiei, ingrosarea si ruperea ei la colturi. Tratamentul poate fi dificil, iar in prima faza unghia trebuie taiata scurt si aplicate creme sau lacuri antifungice. Din pacate, acest tip de tratament poate fi dezamagitor si multi dintre cei afectati au nevoie de tratament oral timp de 12-16 saptamani.', explica specialistul dermatolog.

Unghiile casante

Unghiile friabile sunt si ele des intalnite. De cele mai multe ori acestea sunt rezultatul folosirii frecvente de sapunuri si spalare frecventa, manipularea de detergenti, solutii de curatare. Pacientii care sufera de boli tiroidiene sau anemie sunt mai predispusi spre a se confrunta cu aceasta problema.

E recomandata folosirea de sapunuri blande, creme hidratante frecvent, purtarea de manusi cand sunt folositi detergenti si solutii de spalare. Unghiile trebuie taiate scurt. Suplimentele alimentare pentru intarire a ungiilor precum si lacuri din aceeasi categorie pot ajuta, insa dovezile clare medicale lipsesc.', spune dt. Vladau.

Verucile

Veruciile sau negii la nivelul unghiilor nu sunt nici ele rare. Acestea apar de cele mai multe ori la nivelul plicilor unghiale si apoi se extind la nivelul patului unghial distrugand unghia.

In astfel de cazuri, de cele mai multe ori este nevoie de hidroxiacizi puternici sau substante virucide aplicate timp indelungat pentru tratarea problemei. Ele pot fi tratate si prin aplicatia de azot lichid, insa inlaturarea chirurgicala sub anestezie locala ramane una dintre cele mai eficiente metode de tratament.', explica specialistul dermatolog.

Copiii si adolescenții sunt cei mai predispusi la dezvoltarea acestei afectiuni, mai ales daca isi rod unghiile, la fel ca si persoanele cu sistem imunitar slabit sau cele care se confrunta cu dermatita atopica.

Sursa foto: Pixabay