Chiar dacă hotărârea ați luat-o împreună, poate unul dintre voi își dorea mai mult plecarea, iar celălalt poate ar fi vrut mai degrabă să rămână acasă. „Evident, partenerul mai entuziast va avea o dorință mult mai mare de a-și îndeplini visurile și de a se adapta”, spune psihoterapeutul Tedy Creștin amintind că „în fața noilor probleme și greutăți, celălalt ar putea idealiza situația de dinainte și s-ar putea refugia în amintiri, în loc să se implice activ în construirea noii vieți”.

Greutăți și provocări

Un alt mediu, o altă țară pot provoca multe greutăți unui cuplu. Poate ți s-ar părea că e același lucru, că tot voi sunteți și că veți face față ori cărei difi cultăți. Într-un fel, ai putea avea dreptate. Dacă relația voastră era una puternică înainte de a pleca, aveți toate șansele de a trece peste probleme. Dar dacă scârțâia ceva înainte, mai mult ca sigur că vor apărea chiar fi suri. Di fi cultățile de adaptare la o nouă limbă și cultură și ispitele noi își pot spune cuvântul. Bărbații, dar și femeile se pot lăsa seduși poate de un ban în plus care îi face să se simtă mai puternici și să-și vadă par te nerul actual mai prejos de noile aspirații. Pot fi tentați și de un tip nou de frumusețe întâlnit aici. Poate femeile par mai sexy și mai îndrăznețe decât în țară, dar poate că și tu îi privești pe localnici ca fi ind mai interesanți decât bărbatul tău. Dacă vrei să îți păstrezi căsnicia, va trebui să reziști ispitelor și să încerci să faci față „concurenței” arătând multă dragoste și înțelegere soțului, și poate chiar făcând mici schimbări în ceea ce privește înfățișarea ta sau felul de a te purta.

Eforturi de adaptare

Dacă tu nu reușești să te adaptezi atât de bine ca par tenerul tău noilor condiții, dacă înveți mai greu limba și încă nu ți-ai găsit de lucru, pe când el are deja un job și chiar un cerc de prieteni, încearcă să faci eforturi pentru a schimba cir cumstanțele. E bine și să îi ceri ajutorul și să nu crezi că îți ghicește gândurile sau frustrarea. Dar încearcă și tu să faci ceva. Ia legătura cu co mu nitatea românească. Poate îți vei face prietene și atunci nu numai că îți va fi mai ușor să înduri orele în care el e la serviciu, dar poate chiar vei pri mi sugestii sau oferte de lucru. Dacă tot nu găsești nimic, nu ar fi rău să te implici în activități de voluntariat. Te vor ajuta să capeți experiență de lucru în noul mediu, te vor ține ocupată și, nu în ultimul rând, te vor propulsa către un job plătit. Pentru a nu vă înstrăina unul de celălalt, stabilește cu soțul să petreceți timp împreună. Dacă e posibil, luați masa de seară și vorbiți despre ce s-a întâmplat peste zi. Găsiți lucuri pe care le puteți face amândoi, cum ar fi amenajarea casei, joggingul sau cursurile pentru a învăța mai bine limba țării de adopție.

psihoterapeut Tedy Creștin www.adaptabil.co

psihoterapeut Tedy Creștin www.adaptabil.com

FII ALĂTURI DE EL!

„Dacă tu ești cea care are serviciu în locul în care vă mutați, ar fi bine să înțelegi situația dificilă în care se află, neintegrat și incapabil să fie independent. Deoarece discuțiile despre bani distrug orice relație, este bine să îl asiguri că îi ești alături, că are suportul tău necondiționat și nelimitat. Este esențial ca el să se simtă iubit. În societatea noastră, un bărbat fără job este văzut ca neavând valoare. Evident că îl vei ajuta și practic, dar cel mai important este să îi construiești acel cadru de sprijin (iubire, acceptare, valoare) care îi va permite să meargă cu capul sus pentru a întâmpina noile oportunități (interviuri, cursuri de recalificare, voluntariat, proiecte etc.).”

Sursa foto: etsy.com via Pinterest