Nepotul Regelui Mihai s-a căsătorit cu Alina Binder pe 30 septembrie 2018 la Biserica Sfântul Ilie, din Sinaia. Absolvent în 2012 al Colegiului Royal Holloway de la Universitatea din Londra, specialitatea management, Nicolae al României s-a dedicat de atunci cauzei României, fiind implicat inclusiv în numeroase acţiuni caritabile.

Născut şi crescut în străinătate, a ajuns prima oară în România în 1992, când avea şapte ani, cu ocazia primei vizite a bunicului său după începutul exilului din 1948.

Într-un interviu recent acordat Adevărul, acesta a vorbit despre copilul pe care îl așteaptă. ”Până acum soţia mea a fost foarte bine, foarte relaxată şi fericită. A fost o sarcină uşoară şi ne-am bucurat de asta. Soţia mea nu a avut deloc probleme sau alte provocări.

Legat de data naşterii, aceasta va fi la începutul lunii noiembrie, în Bucureşti, şi sperăm să fie o naştere naturală”.

În ceea ce privește numele, nu s-a luat încă decizia finală. ”Noi avem mai multe prenume în cap, dar încă nu am ales. O să aşteptăm până apare această minune şi atunci ne vom decide”.

Botezul ar putea avea loc la Curtea de Argeş, dar altă posibilitate este și Sinaia. Pandemia face ca nimic să nu fie cert, a spus prințul, nici măcar luna în care va avea loc botezul.

Întrebat dacă la botez vor veni și membri ai Familiei Regale, acesta a replicat: ”Bineînţeles. Depinde şi de ce restricţii vor fi atunci din cauza pandemiei. Îmi voi invita familia şi sper că venirea unui copil ne va reapropia. Mi-aş dori să îi prezint copilului meu mătuşa şi unchiul, cred că ar avea multe de învăţat de la ei”.

Nu a vrut să împărtășească sexul copilului, aformând doar: ”Nu anunţăm încă dacă va fi fetiţă sau băiat. Pentru noi este o mare bucurie, nu contează ce sex va fi (…). Nu vă spun încă. Momentan e secret”.

”Ne dorim cel puţin doi copii”

Întrebat dacă își mai dorește și alți copii, prințul a răspuns afirmativ: ”Da, ne dorim cel puţin doi copii. O să luăm totul pas cu pas, progresiv.

Nu ştiu dacă ştiţi, dar se schimbă viaţa foarte mult când vine un copil în viaţa ta. Ştiu, am o fetiţă şi datorită ei viaţa mea şi a soţiei s-a schimbat mult şi frumos. Cu nopţile nedormite de rigoare”.

În ceea ce privește posibilitatea ca România să redevină monarhie, iată, care este părerea prințului: ”Este foarte dificil să vă dau un răspuns în acest moment. Dar eu cred că se poate ca în timpul vieţii mele România să revină la monarhie. Însă cred că noi toţi trebuie să vrem asta şi trebuie să fim uniţi şi să lucrăm împreună la acest deziderat”.

Vezi și Ce mare a crescut Iris Anna, fetița fostului principe Nicolae. Seamănă perfect cu tatăl ei

Citește și:

Fiul lui Daniel Iordăchioaie a împlinit 20 de ani și îi seamănă leit. Mesajul trist al mamei sale

Fiul lui Ștefan Bănică a atras toate privirile la un eveniment. Cu cine și-a făcut apariția