Producătorii din spatele ”The Simpsons” își doresc ca prințul Harry și Meghan Markle să apară în serial, dând voce și viață chiar personajelor lor.

Cei din spatele producției s-au întâlnit și au discutat acest subiect, dar ducii de Sussex încă nu au fost abordați. ”Am discutat despre asta. Am auzit că ea este interesată să dea voce personajelor. Dacă vor citi asta, să ne dea un telefon!”, a declarat producătorul Al Jean.

Prințul Harry a fost auzit, la premiera ”Lion King”, spunându-i șefului Disney că soția lui e interesată să pună voce diferitelor personaje.

Cum cei doi vor termina cu îndatoririle regale chiar luna aceasta și trebuie să câștige ca să fie independenți financiar, așa cum își doresc, sunt în căutarea unor angajamente demne de niște duci, dar pe care, ca membri seniori ai familiei regale, nu le-ar fi putut accepta până acum.

Producătorii The Simpson își doresc să o coopteze și pe Greta Thunberg să dea voce personajului ei în serialul de animație. 

Vezi și Prințul Harry, victima unei farse urâte. Totul a fost dat în vileag de doi ruși. Ce-a putut să spună despre prințul Andrew și despre soția sa

Citește și: