Prinţul Harry, într-o ipostază în care nu l-ai văzut niciodată! E serios şi haios cum numai el poate fi! VIDEO

printul Harry s-a deghizat in mos Craciun

Nepotul mai mic al reginei Elizabeta a II-a, prinţul Harry, tocmai a demonstrat încă o dată de ce este atât de iubit, pe drept.

Ducele de Sussex, care se pregăteşte de primul său Crăciun că tată, s-a deghizat în Moş Crăciun cu ocazia unei acţiuni de caritate a Scotty Little Soldiers.

Organizaţia le oferă alinare copiilor cu vârste cuprinse între 4 şi 18 ani care au pierdut un părinte ce a servit în Forţele armate britanice.

Prințul, care are o carieră militară, le dă asigurări copiilor, într-o înregistrare video difuzată de organizaţie, că fac parte dintr-o mare familie.

'Vreau să vă încurajez să vă uitaţi în jurul vostru şi să vedeţi că faceţi parte dintr-o familie, dintr-o comunitate magnifică, şi că veţi fi susţinuţi imediat ce veţi avea nevoie', le spune el.

La începutul înregistrării, prințul cu inima de copil scutură din burtă și spune Ho ho ho'. Își reia tonul serios, pentru că, la final, după toate urările, să-și coboare barba, arătându-și fața, toată numai zâmbet. 

Vezi si Prințul Harry și Meghan Markle au făcut publică o nouă fotografie cu Archie! Mesajul lor de ziua prințului Charles arată de ce lumea îi iubește mai mult decât pe prințul William și Kate Middleton

Citeste si: