Prințul Harry, în lacrimi, în fața tuturor. Nici nu a mai putut să țină discursul!

printul Harry in lacrimi

În timpul unui eveniment în beneficiul copiilor, la care prințul Harry a participat alături de soția sa, Meghan Markle, ieri, ducele de Sussex nu și-a mai putut reține lacrimile, fiind nevoit să-și întrerupă discursul.

Gătit la patru ace, cu costum bleumarin, cămașă albă și cravată bleu, prințul Harry părea foarte sigur pe el când a început discursul la WellChild Awards. La un moment dat, însă, amintindu-și de evenimentul similar de anul trecut, la care de asemeni a participat alături de soția sa, prințul Harry a mărturisit că, în acel moment, el și Meghan știau deja că vor deveni părinți, însă erau singurii.

„Anul trecut, când eu și soția mea am participat la acest eveniment, știam că vom avea primul nostru copil. Dar nimeni altcineva nu știa, doar noi știam', a declarat prințul, moment în care a simțit nevoia să se oprească. Avea lacrimi în ochi, și-a coborât capul și, pentru o vreme, nu a putut continua.

Gazda evenimentului a venit către el și l-a cuprins protector de braț, ajutându-și să-și adune puterile și să continue.

Prințul e prima oară tată la cei 35 de ani ai săi. Și Meghan Markle, de 38 de ani, e tot la primul copil, chiar dacă a mai fost căsătorită.

Ambii sunt în al noulă cer de când au devenit părinți și asta se citește în toate gesturile și privirile lor.

Vezi și Moment de intimitate cu prințul Harry, Meghan Markle și micul Archie. Te topești dacă îi vezi!

Citește și: