„Pe când aveam numai câțiva anișori, obișnuiam să mă joc cu păpușile și spuneam oricui mă întreba ce vreau să mă fac când voi fi mare că voi deveni învățătoare. Numai că, din fericire, repartiția primită după absolvirea studiilor a fost la o grădiniță. Și nu mi-a mai trebuit altceva, chiar dacă nu am avut parte de satisfacțiile materiale vânate de toată lumea. Eu am obținut mult mai mult: un suflet de copil, pe viață.

Învăţarea poate fi o joacă

Mă uimește să văd cum, azi, majoritatea părinților strâmbă din nas atunci când vine vorba de studiu, mai ales la grădiniță. Se consideră că micuții sunt suprasolicitați, în special în clasele primare, că nu mai au copilărie… Or, în străinătate, se crede că tocmai acum e momentul propice pentru învățare, căci copiii absorb informațiile precum buretele. Deşi pare greu de crezut, chiar şi de la frageda vârstă de 6 luni, împreună cu părinţii, bunicii, bonele sau oricine altcineva care îi are în îngrijire, copiii pot învăţa.

Prin joc, cântec, cu multă dragoste și răbdare, învățarea e o plăcere. Sunt multe metode distractive menite să dezvolte concentrarea micuților. Iar muzica dă tonul la educaţie, ajutând şi la învăţarea limbilor străine. Pare copleşitor, însă, dat fiind că jocul ocupă locul principal, educația se transformă în distracție. Iar pentru un adult e atât de mulțumitor să vadă că munca sa dă roade! Fiecare serbare, fiecare drumeție ori vizită la muzeu e un moment de emoție maximă. Pot spune cu mâna pe inimă că sunt dependentă de grădiniță.

Printre copii, vorba dulce mult aduce

Cine s-ar fi gândit, pe vremea Domnului Trandafir, că sistemul educaţional modern, bazat pe comunicare, va înlocui la un moment dat nuieluşa de alun? Și ce satisfacție mai mare poți avea, ca educator, decât să vezi că un micuţ se poate concentra, gândi înainte de a rosti ceva, vorbi corect şi cu încredere în faţa altora, atâta timp cât mulţi dintre adulţii importanţi ai zilelor noastre nu reuşesc s-o facă?! De aceea, îi sfătuiesc pe părinți să se obișnuiască cu gândul că niciodată nu e prea devreme pentru a învăţa.

De multe ori, mă simt ca o a doua mamă și mă flatează faptul că și copiii mă percep la fel. Sunt mândră de ceea ce fac. Și regret că, din nefericire, tot mai puțini tineri aleg cariera didactică. Viața printre copii e fenomenală. Nu sunt de condamnat, având în vedere salariile. Totuși, cine are în suflet chemarea către catedră ar trebui să-și urmeze glasul inimii. Căci, cred eu, e înmiit mai mare mulțumirea pe care o simți mergând la serviciu de plăcere, decât cea de a obține lunar sume mari de la un loc de muncă unde te simți ca într-o cușcă.”

Sursa foto: 123rf.com