Prințesa Diana avea o fire tare jucăușă. Ce farsă i-a făcut prințului Harry de Crăciun, când era doar un copil

printesa Diana farsa print Harry

Prințesa Diana era o mamă dedicată. Petrecea ore întregi în căutarea cadoului perfect pentru copiii ei. Și acesta trebuia să fie cu totul special. De obicei îi reflecta firea jucăușă.

”Petrecea ore bune căutând cadouri amuzante pentru a le pune în șosete”, a povestit recent fostul ei majordom, Paul Burrell.

Într-un an, de Crăciun, povestește el, i-a cumpărat mezinului ei, prințul Harry, un fals rahat de câine, o noutate în acele vremuri. Iar Harry a fost cucerit complet de așa o găselniță, cu care plănuia să-și păcălească bunica, pe regina Elisabeta a II-a.

Paul Burrell a mai povestit și cum își petreceau Diana, William și Harry sâmbetele. Absolut normal, fără urmă de extravaganță. Mergeau la McDonald’s, de unde-și cumpărau câte un Big Mac și cartofi prăjiți, după care se cuibăreau pe un hipopotam imens din pluș și priveau la TV un reality show numit ”Blind Date”. Râsetele lor puteau fi auzite până departe, își amintește fostul majordom.

O altă preocupare pe care o îndrăgea Diana era să completeze mereu cu poze albumele pentru cei doi fii ai săi. Își dorea ca, atunci când aveau să crească și să aibă propriile familii, să aibă ce să le arate. Ceea ce probabil se și întâmplă acum în familia prințului William. Practic, le reconstruia existența din imagini.

Foto: Hepta

Vezi și A murit bărbatul cu care prințesa Diana s-a iubit în mare secret și pentru care făcuse o adevărată obsesie

Citește și:

Loading...