Se rupe lanțul ghinionului pentru prințesa Beatrice? Verișoara prinților Harry și William are, în sfârșit, un iubit

printesa Beatrice are un nou iubit

Deși tot regatul așteaptă să o vadă în rochie de mireasă, prințesa Beatrice, în vârstă de 30 de ani, a avut până acum ghinion în dragoste. Lanțul ghinionului pare însă să se rupă. Recent, sora prințesei Eugenie, care s-a căsătorit în toamna anului trecut, a fost văzută în compania unui tânăr, despre care presa britanică scrie că îi este iubit din luna septembrie a anului trecut.

Estre vorba despre Edoardo Mapelli Mozzi. Prințesa a petrecut în compania acestuia Anul Nou, în Kenya. Cei doi au fost fotografiați mână în mână pe plajă, pe insula Lamu, unde familia Mozzi deține o proprietate.

Prințesa a zburat pe insulă imediat după Crăciun, pe care l-a petrecut împreună cu familia în Sandringham. Mozzi nu i-a fost alături la cina cu familia regală.

Deși se întâlnesc din septembrie, abia luna trecută au fost văzuți împreună, în premieră, la New York, când au participat la o gală de caritate. Nu s-au lăsat deloc fotografiați împreună, semn că încă nu doreau să-și facă publică idila.

Despărțire după o relație de 10 ani

E prima relație a lui Beatrice, după despărțirea din 2016 de Dave Clark, cu care a avut o relație lungă de 10 ani.

Edoardo are deja un copil de doi ani, un băiețel, dintr-o relație anterioară. Poreclit Edo, acesta deține o companie ce activează în domeniul imobiliarelor și este multimilionar. În plus, e implicat în multe acțiuni caritabile, așa că nu există niciun motiv pentru care familia regală să nu-l placă.

Sursele au povestit pentru presa tabloidă că tânărul i-a cunoscut deja pe părinții iubitei sale, prințul Andrew și Sarah Ferguson. Mai mult, se pare că are o relație foarte apropiată cu mama iubitei sale, cea care i-ar putea deveni soacră.

De altfel, părinții lui erau apropiați de cei ai lui Beatrice.

Anul trecut a fost unul extrem de fericit pentru familia regală britanică. Prințul Harry s-a căsătorit cu Meghan Markle, prințesa Eugenie a făcut și ea nunta, iar prințul William și Kate Middleton au devenit pentru a treia oară părinți. Dacă relația prințesei Eugenie cu iubitul ei va evolua, am putea fi martorii unei noi nunți regale.

Vezi și Cea mai ghinionistă prințesă. Toate în jurul ei se mărită, numai ea nu. S-a despărțit după 10 ani, iar fostul s-a logodit imediat

Citește și: