Principele Nicolae se căsătorește religios în România. Cine va participa, din Familia Regală?

principe Nicolae sotie

Fostul principe Nicolae și soția sa, Alina Binder, se vor cununa religios în luna septembrie a acestui an. Cei doi s-au cununat civil anul trecut, în Marea Britanie.

Marea întrebare e dacă la eveniment vor participa principesa Margareta, Custodele Coroanei, sau mama lui Nicolae, principesa Elena.

Într-un interviu acordat presei străine, Nicolae a declarat că nu are o relație bună cu principesa Margareta, că a invitat-o la ceremonie, dar că nu știe dacă aceasta va participa. Nicolae a mai spus că nici cu mama sa nu a comunicat în ultima perioadă.

El a mărturisit că ultima oară când s-a văzut cu matușa sa a fost la sfârșitul lui ianuarie, când au participat amândoi la parastasul de 40 de zile al regelui Mihai.

În decembrie 2017, Nicolae nu a fost invitat să meargă cu Trenul Regal, alături de sicriul bunicului său, spre Curtea de Argeș, unde a avut loc înmormântarea.

„Din păcate, relațiile dintre noi nu sunt bune și asta nu este alegerea mea. Ultima dată ne-am întâlnit la finalul lunii ianuarie, la parastasul de 40 de zile al bunicului meu. Am încercat să mă port cu respect, dar nu am schimbat niciun cuvant atunci. Nici in prezent nu exista comunicare între noi, nici cu mătușa mea, nici cu mama mea”, a spus Nicolae.

El a mai spus în interviu că sora sa va participa cu siguranță la nuntă. „Eu vorbesc des la telefon cu sora mea și știu că ea va fi alături de noi. Cât despre mama mea și mătușile mele, evident că ele sunt invitate și sper din toată inima că vor putea fi lângă noi”, a mai spus fostul principe.

Ultima discuție cu regele Mihai

Nicolae a povestit și ce a vorbit cu bunicul său, regele Mihai, în 2015, ultima oară când l-a văzut, imediat ce el fusese îndepărtat din linia de succesiune. „Nu părea să fie conştient de ce se întâmplase cu o lună mai devreme, în august.

M-a întrebat despre situaţia din România, despre proiectele la care lucrez şi am vorbit despre pasiunile noastre comune, despre maşini, avioane', a spus fostul principe.

Foto: Facebook

Vezi și Principele Nicolae s-a mutat în România. Anunțul a fost făcut chiar de el. A fost reprimit în familia regală?

Citește și: