Primul autor cunoscut din istorie a fost o femeie și era preoteasa Lunii

Primul autor cunoscut din istorie a fost o femeie și era preoteasa Lunii

Primul autor care și-a semnat lucrările scrise a fost o frumoasă și inteligentă femeie din străvechiul Sumer. Enheduanna era numele ei și era preoteasa Lunii. Versurile și cugetările ei au avut un rol atât de important în cultura sumeriană, că au influențat veacuri de-a rândul imnurile și epopeele antice, inclusiv opera lui Homer.

 

Enheduanna a trăit în secolul XXIII înainte de Hristos și a fost fiica lui Sargon cel Mare. Ea a trăit în Mesopotamia, probabil pe teritoriul Irakului de azi și, datorită educației elevate pe care a primit-o, a ajuns preoteasă în Marele Templu din Sumer.

Sargon cel Mare, regele Acadienilor, a cucerit un număr impresionant de cetăți din Sumer, 34 la număr după unele informații arheologice, și și-a extins imperiul pe un teritoriu vast până la Ur, la gurile fluviului Eufrat.

Istoricii spun că Enheduanna a avut rolul de a îmbina religiile și credințele sumerienilor cu cele ale acadienilor și de a îmbuna zeii celor două popoare. Se pare că s-a achitat de această sarcină ingrată atât de bine, încât poemele religioase scrise ea, rânduielile și ritualurile de rugăciunea pe care le-a impus au fost atât de bine primite, că multe dintre ele au fost folosite de-a lungul veacurilor până la evreii lui Moise și grecii antici ai lui Homer.

Preoteasa Lunii, o existență certă

În pofida faptului că a trăit cu aproape 4.500 de ani în urmă, Enheduanna nu este doar un personaj mitologic. Existența ei este certă și este foarte bine datată în mai multe izvoare arheologice. În plus, s-a descoperit în Ur și o tăbliță pe care este sculptată preoteasa Lunii, alături de alte trei femei participând la un ritual religios.

Emheduanna a fost desemnată Mare Preoteasă și totodată Preoteasa Lunii, dând naștere astfel unui cult care avea să supraviețuiască mai multe secole de-a rândul. În Ur, acolo unde a trăit cea mai mare parte a vieții, a slujit în Marele Templu pe Inanna, așa cum o numeau sumerienii pe zeița Lunii.

Ulterior, Inanna a fost identificată drept Ishtar la egipteni și Afrodita la greci. Imnurile și versurile religioase pe care le-a compus în numele zeiței lunare au inspirat multe alte poezii de natură religioasă din Grecia antică, închinate zeiței iubirii și a maternității. Se crede că rugăciunile ei au inspirat inclusiv primele imnuri religioase precreștine din secolele I – III era noastră.

Femeia cu daruri cerești

Interesant este numele acestei femei remarcabile, care a lăsat în urma ei primele poeme religioase și filosofice semnate din lume. 'En' însemna Marea Preoteasă, 'hedu' însemna bijuterie, iar 'Ana' se traducea 'din Rai' sau 'din cer'.

Sumerienii au fost primii care au dezvoltat un alfabet, și anume cuneiformele, alfabet pe care Enheduanna l-a folosit pentru a scrie toate poemele și rugăciunile compuse de ea. De asemenea, se presupune că, în cadrul templului, ea a dezvoltat prima școală în care au fost învățate să scrie și să citească femeile, răspândind astfel operele religioase către alte lăcașuri de cult din Mesopotamia.

sursa foto: 123rf.com