Primele icoane cu Maica Domnului, inspirate de Sf. Evanghelist Luca

Primele icoane cu Maica Domnului, inspirate de Sf. Evanghelist Luca

În tradiția bisericii, se spune că Sf. Luca ar fi fost primul care a avut harul să picteze chipul Fecioarei Maria. Cele mai vechi icoane cu Maica Domnului o înfățișează pe aceasta rugându-se sau ținându-și pruncul în brațe, iar ele au reprezentat un model sacru pentru toți ceilalți pictori de biserici.

Primele fresce din istoria creștinismului

Cele mai vechi fresce și implicit icoane cu Maica Domnului au fost descoperite în Italia, în catacombele Romei. La începuturi, aici își îngropau creștinii morții și însemnau fiecare mormânt cu simboluri religioase și icoane ale sfinților.

Pentru a o distinge pe Fecioara Maria între celelalte reprezentări, erau zugrăviți alături fie Apostolii Petru și Pavel, fie mama sa, Sfânta Ana, sau un prooroc care citea pe un pergament vestea nașterii lui Iisus. De cele mai multe ori, Fecioara Maria este înfățișată îngândurată și rugătoare sau în brațe cu pruncul Iisus, așa cum sunt pictate și icoanele din zilele noastre.

Primele icoane cu Maica Domnului ar putea proveni din Siria

Fecioara Maria primește vestea dumnezeiască

Studii recente au demonstrat că există și alte reprezentări ale Fecioarei, poate mult mai vechi decât cele din Roma. Acestea aparțin unei comunități străvechi de creștini din Siria, aflată acum pe cale de dispariție. În lăcașurile lor de cult, îngropate de războaie și năvăliri, au fost descoperite imagini cu Iisus, Petru și David, dar și reprezentarea unei tinere femei care scoate apă din fântână.

Tânăra Maria este aici prezentată lângă o sursă de apă, unde a venit prima dată îngerul să îi vestească voința Domnului. Frescele, adăpostite acum la Universitatea din Yale, provin de la un avanpost al armatei romane, din Dura Europos, Siria de azi.

Biserica Chora din Istanbul păstrează una dintre cele mai vechi icoane reprezentând Bunavestire la fântână

Biserica Chora din Istanbul păstrează una dintre cele mai vechi icoane reprezentând Bunavestire la fântână

Nu este singura reprezentare a Mariei lângă fântână. În tradiția bizantină apare de mai multe ori această scenă a Buneivestiri în care Fecioara se află lângă o apă sau lângă o fântână. O frescă deosebită poate fi văzută în biserica Chora din Istanbul. Se presupune, totuși, că picturile descoperite în Siria sunt cu aproximativ două sau trei secole mai vechi față de epoca în care Împăratul Constantin a trecut la creștinism.

sursa foto: 123rf.com/wikipedia.org