Primele focare de infecție după măsurile de relaxare au apărut în unități medicale

epidemia de coronavirus efecte

După intrarea în vigoare a primelor măsuri de relaxare deja ]ncep să apară noi focare de infecție cu coronavirus în mai multe judeţe din ţară. În mod surprinzător, ele se înregistrează în unități medicale.

Deși ei ar trebui să repsecte cel mai bine măsurile de protecție mai multe cadre medicale au fost confirmate cu COVID-19, după relaxarea măsurilor. În Olt, sâmbătă au fost confirmați pozitiv 18 asistente de la ambulanță și un jandarm.  Alte 19 cadre medicale de la două spitale din Iaşi, dar şi 13 pacienţi s-au îmbolnăvit cu noul coronavirus. De asemenea, în Alba, şase cadre medicale au fost internate după ce au confirmate pozitiv.

Iar numărul celor infectaţi ar putea creşte în următoarele zile, pentru că s-au făcut mai multe teste.

Primele rezultate pozitive au venit vineri după-masă. Atunci, un medic rezident şi 10 asistente de la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi erau confirmaţi cu noul coronavirus. Abia se întorseseră din cele 14 zile libere, întrucât la Spitalul din Iaşi se lucrează în ture de câte două săptămâni. La nici 24 de ore distanţă, alte 17 persoane au primit rezultate pozitive. De data aceasta, 4 cadre medicale şi 13 pacienţi.

„Aparent, acest focar a izbucnit undeva pe data de 14 -15 a acestei luni. Ancheta se desfăşoară în continuare. În momentul de faţă lucrăm la un nou plan de măsuri. Refacem circuitele spitalului integral. Testăm în continuare pacienţii şi personalul medical. Am izolat şi decontaminat focarul care a apărut pe o secţie de neurochirurgie, pentru că spitalul nostru este un spital regional”, a declarat pentru Digi24 Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie din Iași.

Managerul nu exclude posibilitatea ca spitalul să intre în carantină, în funcție de rezultatele testelor, care vor continua în zilele următoare.

„Deja am făcut un plan de acțiune, astfel încât să testăm cât mai rapid și eficient, pentru a închide complet acest focar. Mă gândeam la cuvântul carantină. Am luat în calcul și această situație, am discutat cu Direcția sanitară. În momentul de față, până nu terminăm ancheta, e dificil să luăm decizia asta. Oricum, nu aparține conducerii spitalului”, a subliniat Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie din Iași.

Veştile n-au fost bune nici pentru angajaţii Spitalului de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria”, tot din Iași.

„La Spitalul pentru Copii Sf. Maria din Iaşi este declanşată o anchetă epidemiologică. În urma testărilor efectuate, rezultatele au evidenţiat prezenţa noului coronavirus la patru cadre medicale. Ancheta este în curs de desfăşurare”, a declarat pentru Digi24 Marius Voicescu, de la DSP Iași.

„Considerăm că, în cazul nostru, vorbim de un factor psihologic, ce a dus la o relaxare prematură a personalului, care a înţeles, încă o dată, că trebuie să rămânem vigilenţi în continuare, pentru a depăşi cu bine acest context epidemiologic”, a afirmat, potrivit unui comunicat de presă, Anca Franchini, managerul Spitalului Municipal Sebeș.