Prima pentru căsătorie – Primăria Municipiului București va acorda un stimulent financiar tinerilor căsătoriți

Prima pentru căsătorie - Primăria Municipiului București va acorda un stimulent financiar tinerilor căsătoriți

Primăria Municipiului București a dezbătut în ședință un proiect prin care să se acorde o prima pentru căsătorie în valoare de 1.500 de lei. Care sunt condițiile ca mirii să ia acest stimulent financiar.

Propunerea acordării unui stimulent financiar de 1.500 de lei pentru tinerii proaspăt căsătoriţi, dar şi a posibilităţii ca aceştia să beneficieze de o locuinţă la preţ redus a fost adoptată, joi – 18 mai 2017, în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

În baza unui proiect de hotărâre ce a figurat pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General al Municipiului București din 18 mai 2017, tinerii căsătoriți ar urma să primească prima de căsătorie.

Se aprobă acordarea unui stimulent financiar în cuantum de 1.500 de lei net/familie, pentru tinerii care se căsătoresc.

Sumele vor fi acordate de Centrul de Servicii Comunitare Integrate pentru Tineri al Municipiului Bucureşti, pe baza unei cereri, precum şi a unei copii conform cu originalul certificatului de căsătorie, prevede proiectul.

Prima de căsătorie poate fi solicitată în termen de 45 de zile calendaristice de la data căsătoriei, conform certificatului de căsătorie.

Cererile pentru a primi acest stimulent vor fi depuse, de către unul dintre soți, la sediul CTMB.

Condiții prima pentru căsătorie/stimulet financiar căsătorie

– cel puțin unul dintre soți trebuie să fie la prima căsătorie

– cel puțin unul dintre soți să aibă domiciliul sau reședința pe raza municipiului București

– cel puțin unul dintre soți să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani.

Pentru cetăţenii care îndeplinesc doar primele două condiţii, stimulentul financiar va fi acordat cu avizul Primarului General.

Conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, în perioada 2010 – 2015, vârsta medie a soților la căsătorie a înregistrat o creștere semnificativă.

În 2010, bărbații s-au căsătorit au avut vârsta medie de 32,6 ani, iar femeile de 29,8 ani.

În 2015, vârsta medie la bărbații care au decis să se căsătorească a fost de 34,5 ani, iar la femei 31,6 ani.

Întemeierea unei noi familii este o celulă vie pentru națiune care prelungește existența acesteia.

Grupa de vârstă cu cea mai mare rată a fertilității fiind de 25-29 de ani, cu valorile 77,3, respectiv 67,8.

Primăria București este de părere că tinerii trebuie sprijiniți de stat în a-și forma familii, devenind astfel mai responsabili, de la vârste timpurii.

Ajutorul pentru tinerii căsătoriți vine în sprijinul acestora și a familiei nou întemeiate.

Sursa foto