Acum, că toată lumea știe că familia s-a mărit și că starul din ”Deadpool” are trei fetițe, vedeta a postat, în premieră, și o fotografie cu bebelușul.

Într-o postare pe Twitter, în care se referea la problemele de mediu din British Columbia, acolo unde a crescut și unde trăiește împreună cu familia sa, actorul a folosit o fotografie în care apare el, soția și mezina lor.

Actorul se arată optimist că și copiii săi se vor bucura de același mediu înconjurător și natură la fel ca el, acum mulți ani.

E prima fotografie cu cel mai nou membru al familiei Reynolds. Și, deși nu i se vede fața, sunt zeci de mii de aprecieri.

A treia fetiță pentru Ryan și Blake

În plus, e și prima referire la sexul copilului, care până acum nu era cunoscut. În postare, actorul folosește termenul ”fiicele mele”, ceea ce înseamnă că și cel mai nou membru al familiei e tot o fetiță.

Ryan, de 42 de ani, și Blake, de 32 de ani, mai au două fetițe: James, de 4 ani, și Inez, de 2 ani.

Cei doi şi-au unit destinele în 2012. Reynolds a fost căsătorit anterior cu Scarlett Johansson, între 2008 şi 2011.

Vezi și Dovada că Ryan Reynolds și Blake Lively sunt o familie normală. Actorul a arătat fanilor fotografii care nu o flatează deloc pe actriță. Cum arată, însărcinată cu al treilea copil

Citește și: