Pregătește plăcinte pentru Lăzărel!

Pregătește plăcinte pentru Lăzărel!

Un obicei mai puţin cunoscut azi este datina Lăzărelului. În sâmbăta de dinaintea Floriilor, se țin Moșii de primăvară, moment știut și drept Lăzărel.

Cântă pentru Lăzărel!

Vinerea ce precede acestei zile trebuie respectată cu sfinţenie, pentru a fi ferit de arsuri. În Sâmbăta lui Lazăr, ce de dinaintea Floriilor, fetele se împodobesc cu rămurele de salcie şi merg cântând pe la case, primind în schimb ouă pentru înroşit. Acum i se face parastasul lui Lazăr, un băiat care se spune că ar fi murit poftind la plăcinte. De aceea femeile împart copturi sărmanilor. Tot în această zi se cântă Cântecele de Paşti, care povestesc despre moartea şi învierea lui Lazăr, ritualul simbolizând ciclurile naturale ale vegetaţiei.

De Lăzărel, se dau plăcinte

Se spune că Lazăr a fost un flăcău care, într-o sâmbătă, a vrut să mănânce plăcinte. Mama lui nu a avut timp să-i facă și el a murit de poftă. De necaz, mama, măcinată de durere, l-a rugat pe Dumnezeu să pedepsească crunt femeile care nu fac plăcinte în Sâmbăta lui Lazăr, adică în ajunul Floriilor. De aici și tradiția de a coace și a împărți plăcinte în această zi, în special copiilor, de sufletul morților. În Maramureş, se face o pâine „floare de grâu', care se împarte celor dragi, căci cei ce mănâncă din ea se vor revedea pe lumea cealaltă.

Cine nu serbează ziua lui Lazăr se umple de pistrui!

Sursa foto: petrutapop.ro