Prăjitură cu lămâie

Prăjitură cu lămâie

Ingrediente: Pentru foi:  500 g făină, 3 ouă, 9 linguri zahăr pudră, 9 linguri ulei,  9 linguri lapte,  2 pliculețe zahăr vanilat,  un praf sare, o linguriță amoniac

Pentru cremă:  300 g unt, 8 linguri făină, 8 linguri zahăr,  un litru lapte, esență vanilie,  coaja și sucul de la o lămâie

Pentru servit: fulgi de nucă de cocos

Mod de preparare: 1 Pentru foi, se amestecă ingredientele până se obține o cocă tare care se împarte în patru bile. Se întind bilele de aluat și se coc patru foi pe dosul tăvii de copt.

2 Pentru cremă, se fierb la foc mic, într-o crăticioară, făina, zahărul, laptele, coaja rasă și sucul de lămâie. Se amestecă încontinuu cu telul până ce compoziția se îngroașă.

3 Se dă vasul deoparte si se adaugă esența de vanilie. După ce s-a răcit, se adaugă untul și se mixează bine crema, până la omogenizare.

4 Se umplu foile cu cremă între ele, iar deasupra se servește presărată cu nucă de cocos.

Loading...