Povești adevărate: „Maică-mea mi-a făcut praf căsnicia”

Povești adevărate:

Horațiu V., 32 de ani, Ploiești

Nu vă lăsați înșelați de titlul acestei povești adevărate, fiindcă veți trage niște concluzii greșite! Mama mea nu a fost soacra „poamă acră care și-a terorizat nora, ci o codoașă în toată legea, care mi-a învățat soția să se prostitueze! Sper să nu le mai văd în viața mea…

Nu știam de ce Cerasela era atât de fascinată de maică-mea. Pur și simplu, nu pricepeam.
— Cerasela, cum poți admira o femeie ca mama? Oricine, în afară de ea, poate fi admirat. Nu și ea!
— De ce vorbești așa, iubitule? Mama ta e o femeie de milioane! Arată foarte bine, e stilată, ce mai, un adevărat model! Dacă nu poți aprecia asta, îmi pare rău pentru tine…

Ce vedea la mama reprezenta o enigmă pentru mine. Mama uitase de existența mea ani buni. Nici măcar nu-și amintea când era ziua mea de naștere. Relațiile au devenit mai apropiate în ultimii ani. Eu bănuiam că voia să-și asigure din timp bătrânețea, de-aia îmi acorda acum mai multă atenție… I-am și spus-o, de altfel. Nu a părut jignită de insinuarea mea.

— Horațiu, nu îți este rușine să-i vorbești așa? E mama ta! s-a revoltat atunci nevastă-mea.
— Lasă, draga mea, nu-l băga în seamă… Băiatul ăsta e dovada prostiei mele din tinerețe. Când mă simt și eu mai bine, apare și-mi demonstrează încă o dată asta. M-am obișnuit…
Ar fi trebuit să mă supăr, nu? Propria-mi mamă să spună că sunt o greșeală a vieții ei! Nu puteam să mă enervez însă, pentru că, bună sau rea, era mama mea. Încercam să tratez totul ca pe o glumă.
— Arată bine prostia, nu? Să tot faci astfel de greșeli…
— Ferească Dumnezeu! Cerasela, tu să nu faci ca mine! s-a întors mama către ne­vas­ta mea. Ești tânără, ai toată viața înainte. Doar n-o să te împiedici de un plod. Viața trebuie trăită la maximum!
Da, asta știuse ea să facă. Altele mai scăpaseră, dar asta, nu. Se distrase din greu după ce scăpase de povara căsniciei și a plodului, adică eu. O condamnasem pentru copilăria mea, pentru adolescență, pentru toate momentele în care trebuise să-mi fie alături și nu-mi fusese. Se mai spălase de păcate de-abia în ultimii ani.
— E tare mama ta! Un model de viață!
— Da? Și atunci de ce te-ai mai măritat cu mine? Trebuia să fii liberă, așa, ca ea, nu legată de un mitocan ca mine…
— Vai, iubițel, cum poți vorbi așa? De ce spui că ești mitocan?
— Păi, cam asta e părerea mamei. Pentru ea, toți bărbații sunt niște nemernici… Mai pune tu câteva „calități pentru ca tabloul să fie complet.
— Horațiu, fiecare trăiește după cum îi place. Mi-ar fi plăcut să am o mamă așa ca a ta! M-ar fi înțeles, mi-ar fi fost cea mai bună prietenă!
— N-ai fi spus același lucru dacă chiar era mama ta! Eu sunt un bun exemplu.
— Ba nu. Tu ești bărbat, nu aveai cum s-o înțelegi. Eu sunt femeie, e altceva…
— Mă omori! Nu pricep ce găsești atât de nemaipomenit la maică-mea. În fond, este o femeie egoistă, n-o interesează decât propria persoană.
— Serios? Atunci, cum îți explici că se poartă frumos cu mine?

Habar n-aveam. Aveam însă să aflu, și nu în cel mai fericit mod… Se apropiau Sărbătorile și mama apelase din nou la mine. Îmi dăduse o listă de cumpărături, voia o grămadă de lucruri și trebuia să i le procur.
— Le cumpăr și ți le aduc. Ești acasă, da? am întrebat-o la telefon. Vin pe la șase…
— Sigur că da, Horațiu. Unde să mă duc?

Am făcut aprovizionarea și, la ora menționată, am sunat la ușă. N-a răspuns. Am insistat. Mă uitam la sacoșele de lângă ușă și începusem să bodogănesc, din ce în ce mai iritat. Mă enerva cel mai tare faptul că mama nu-mi lăsase o cheie de la apartament. Degeaba insistasem, refuzase de fiecare dată.

— Dragă, fiecare cu treaba lui. Eu sunt bătrână, am tabieturile mele… De ce să vii și să-mi schimbi locul unei cărți? Sau al unui fotoliu? Poate am secretele mele de care nu vreau să știi tu…
Bănuiam cam care erau motivele pentru care mama se înverșuna. Nu voia să vin pe nepusă masă și s-o găsesc cu cine știe ce iubit. Nici nu-mi păsa ce făcea cu viața ei, de mult renunțasem să cred că mama va mai ajunge pe calea cea bună. De data asta însă, era o problemă serioasă, iar mama… Ca de obicei, dovedea că n-are cuvânt. Ce însemnam eu? Nimic! Stăteam ca fraierul în fața ușii, de aproape o jumătate de oră. Încercasem de câteva ori s-o sun pe celular, dar nu era în aria de acoperire. Ce simplu era! Oprea telefonul ca să nu fie deranjată…
— Ce faci, Horațiu? m-a întrebat vecina ei, care tocmai ajunsese în dreptul meu. Nu-i acasă maică-ta? De ce nu intri?
Am strâmbat din nas. Acum trebuia să afle toată lumea că maică-mea nu s-a îndurat să-mi dea cheia.
— Sărut-mâna, doamnă! N-am cu ce. M-a chemat și… nu e.
— De ce stai afară? E frig, e urât. Vino la mine, bem o cafea, mai stăm de vorbă… Dacă nu apare repede, poți lăsa bagajele la mine.

Am intrat și mi-a făcut o cafea.
— Și cu ce te mai lauzi? a început doamna Neti. Serviciul merge?
— Merge. În general, nu am de ce mă plânge.
— Maică-ta nu se mai astâmpără. Îmbătrânește și tot degeaba…
— Așa a făcut toată viața, de ce ar face acum altfel?
— Da, o fi cum spui tu. Dar mă gândeam că, în timp, se maturizează și ea. Parcă ar avea douăzeci de ani, așa căutată e. Dar Cerasela? Cum vă înțelegeți? Parcă v-ați căsătorit acum doi ani. Încă nu aveți copii…
— Nu ne grăbim. Suntem tineri, mai putem aștepta…
— Cine spune asta? Tu sau soția?
— Mai mult ea! am recunoscut.
— Vezi că nu-i priește să stea atât de mult pe lângă maică-ta!
— Sincer să fiu, și pe mine mă cam de­ranjează că vine toată ziua pe aici. Nu știu ce-or avea atât de discutat! Dar, în fond, câte nurori se pot lăuda cu o astfel de relație cu soacra?
— Măi băiete, acu n-aș vrea să crezi că mă bag în viața ta, dar nu-i bine ce văd. Te știu, o știu și pe Antonia. N-a știut niciodată ce înseamnă să fii mamă. I-a lipsit cu totul simțul ăsta. Tare mi-e teamă însă că nevastă-ta tinde spre idealurile de viață ale maică-tii.
— De ce spuneți asta? am întrebat, simțind un fier roșu în inimă.
— Antonia n-a suferit niciodată bărbații. Poate că, dacă tu ai fi fost fată, te-ar fi crescut, te-ar fi educat cum i-ar fi plăcut. Cerasela este, după mine, exact fiica pe care și-ar fi dorit-o.
— Și nu-i bine? m-am interesat, circumspect.
— Deloc. Dacă e după cum văd eu, și văd multe, chiar dacă nu spun…
— Nu mă luați pe oco­lite.
— Maică-ta are legăturile ei, e treaba ei ce face, nu mă bag. Dar Cerasela nu era așa la în­ce­put, s-a schimbat de când e în preajma maică-tii. Îmi este jenă să-ți spun, dar cred că are pe cineva.
— Poftim?
— Maică-ta i-a făcut cunoștință cu un tip. Îi văd mașina foarte des, de fiecare dată când o văd și pe Cerasela venind.

Și, după vârstă, tipul nu vine la Antonia, asta e sigur!
Parcă a căzut cerul pe mine. Dintr-odată, tot ce nu pricepusem devenea clar ca lumina zilei. De aceea venea Cerasela atât de des pe la mama! De aceea nu-mi dădea nicio explicație atunci când o întrebam ce tot avea de vorbit cu mama! Cerasela mea își copia maestra. Când ne căsătoriserăm, era o fată simplă, cuminte, cu vederi domestice. Poate că fusese doar o mască, dar de ce ținuse să ne căsătorim? De ce să se lege la cap fără s-o doară? Probabil că, văzând-o pe mama, cu stilul acela de viață, descoperise în ea însăși pe altcineva. Văzuse alte opțiuni decât cele pe care i le oferisem eu.

M-am abținut să spun sau să fac ceva până aveam o dovadă. Când mi-a zis Cerasela că se duce la maică-mea, am urmărit-o. Am remarcat mașina despre care-mi spusese doamna Neti. Era parcată chiar la intrarea în bloc. Am stat cam un sfert de oră și m-am dus să sun la ușa mamei. A deschis imediat, de parcă aștepta pe cineva.
— Intră, iubitule, te așteptam! am auzit, în timp ce ușa se deschidea încet.
Când a văzut cine era, mamei i-a înghețat zâmbetul pe buze.
— Ce-i cu tine aici? m-a întrebat, brusc, foarte rece. Nu te așteptam, trebuia să suni. Acum sunt cam ocupată! a continuat, în timp ce încerca să blocheze intrarea.

Am dat-o la o parte și am pășit spre sufragerie. Cerasela se auzea râzând. Am deschis ușa.
— Vai, ce tâmpit am putut fi! Credeam că mama te învață rețete culinare, poate să tricotezi pentru viitorii noștri copii! Cum am putut uita ce fel de om e mama? Nu credeam că și tu ești așa! Se pare că m-am înșelat amarnic…
Cerasela împietrise, tipul care era cu ea pe canapea se uita întrebător, când la mine, când la Cerasela.
— Eu nu-i ofeream tot ce-și dorea. Dacă o vrei, e a ta! Dar îți dau un sfat: dacă n-ai suficienți bani, te va lăsa repede. A învățat lecția de la maică-mea, numărul unu în materie de învârtit masculi pe degete!
Culmea e că, după ce am ieșit din acel apartament, am simțit că mă învăluie liniștea. Eram liber! Sunt liniștit și acum, după patru ani de la acele evenimente. Mai ales că am cunoscut-o pe cea care mi se potrivește… Iubesc și sunt iubit. Dar am mare grijă ca mama să nu mai ajungă în preajma noastră.

Citește și:Revista Întâplări adevărate': M-am îndrăgostit de tatăl iubitului meu'