În 2009, americanul Brantly Harrison și familia sa au salvat o veveriță de 4 săpămâni, pe care au găsit-o mai mult moartă decât vie, după ce o atacase o bufniță. Deși starea sa era gravă, încet-încet a fost pusă pe picioare. În primăvara lui 2010, Bella, cum a fost numit ghemotocul de blană, era deja refăcută și gata să fie eliberată în natură.
Pe bună dreptate, familia credea că nu o va mai vedea vreodată. Și-a luat rămas bun, dar știa că procedase corect, netransformând-o într-un animal de companie, care să fie complet neajutorat în pădure.
Surpriza a fost mare când, în următorii 8 ani, veverița s-a întors aproape zilnic să-i viziteze. Se așeza la geam și aștepta să o vadă cineva. Iar când cei ai casei o vedeau, se încingea o repriză de joacă în curte.
Cumva, chiar dacă în afara vizitelor avea viața ei de animal sălbatic, Bella devenise un membru al familiei.
Surpriză totală! Le-a arătat că avea mai scump pe lume
Într-o zi, însă, s-a înființat la geamul familiei Harrison cu o lăbuță rănită. A fost tratată cu antibiotice, hrănită, iubită și, în scurt timp s-a vindecat. Înainte de plecare, familia Harrison a aruncat însă o privire în culcușul provizoriu pe care i-l aranjase veveriței și a avut o imensă surpriză.
Trei ghemotoace de blană dormeau acolo fără grijă. Se pare că Bella venise să nască acasă, singurul loc în care știa că e în siguranță. Lăbuța rănită o făcea vulnerabilă, un motiv în plus pentru a alege acest loc pentru a-și aduce pe lume puii.
Între timp, Bella și puii s-au dus să ia în piept viața în pădure. Însă, așa cum și-a obișnuit familia, se întoarce aproape zilnic să dea binețe. Ultima oară a venit să-și viziteze familia adoptivă și să ronțăie câteva nuci chiar miercuri.
Foto: Facebook
Citește și:
- Pe el îl cunoaște toată țara, dar iată cum arată iubita lui Vladimir Drăghia, cea care i-a dăruit o fetita superbă
- O actriță iubită de la noi a devenit mamă. Soțul ei e deja la al patrulea copil
- Una dintre fiicele lui David Hasselhoff e model de lenjerie intimă. Însă nu arată deloc cum te-ai aștepta | GALERIE FOTO