Copiii care provin din familii sărace și care vor merge zilnic la grădiniță vor primi un stimulent educațional. Astfel, pentru fiecare copil se vor acorda tichete sociale în valoare de 50 de lei/lună, ce vor putea fi folosite de părinți pentru a cumpăra mâncare, haine și rechizite. Legea intră în vigoare la 31 ianuarie 2016.

Cine poate lua ajutorul

Pentru a putea beneficia de stimulentele educaționale oferite de stat copiilor din familii sărace, trebuie să îndeplinești urmatoarele condiții:

  • vârsta minimă a copilului fie de trei ani, împlinită oricând pe parcursul anului școlar curent;
  • copilul nu aibă mai mult de șase ani, vârsta împlinită după data de 1 septembrie a anului școlar curent;
  • venitul lunar pe membru de familie fie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o singura persoană.

Primirea tichetelor sociale, condiționată de prezența la grădiniță

Tichetele sociale se vor acorda la cerere de unul dintre părinți, reprezentantul legal al copilului sau, dupa caz, persoana desemnată de parinte întrețină copilul. Acordarea lor va fi condiționata de prezența regulată la grădiniță a copilului. Astfel, el va trebui să fie prezent zilnic, cu excepția absențelor motivate (de scutiri medicale sau învoiri scrise de părinți). Învoirile scrise de părinți pot fi pentru maximum 3 zile pe lună, iar pe total împreună cu scutirile medicale nu trebuie să depășească 50% din totalul zilelor de grădinița. Doar în caz excepțional, o singura dată într-un an școlar, copiii vor putea beneficia de tichete sociale și dacă în luna monitorizată au lipsit mai mult de jumătate din zilele de grădiniță, din motive medicale.

Sursa foto: thinkstockphotos.com