Posturi de yoga pentru sciatică – scapi de dureri

Posturi de yoga pentru sciatică - scapi de dureri

Yoga pentru sciatică te poate ajuta să alungi durerile. Îți oferim câteva mișcări simple care te pot ajuta atunci când ai nevoie.

Multe persoane suferă de dureri de sapte, dar când acestea pornesc de la unul dintre picioare și se simt ca niște crampe insuportabile, poate fi sciatica.

În timp ce multe dintre cazurile de sciatică nu au ca tratament o operație invazivă, sunt cazuri în care aceasta este severă.

Practicarea regulată de yoga poate ameliora durerea de sciatică.

Anumite posturi de yoga, în particular, sunt de un real ajutor în eliminarea durerilor de sciatică.

Ce este sciatica

Termenul de sciatică se referă la simptome de durere la nivelul piciorului și, posibil, furnicături, amorțeală sau redoare care pornesc din partea inferioară a spatelui și iradiază de-a lungul nervului sciatic (nerv care pornește de la coloana vertebrală și ajunge la degetele de la picioare).

Sciatica nu este o afecțiune medicală în sine, ci se referă la simptome produse de o hernie de disc, artroză, luxație etc.

Este adesea resimțită ca o durere de șale. Durerea lombară acută (lumbago) sau cronică precedă adesea durerile sciatice.

Există și o formă specială de sciatică numită sciatica paralizantă care se manifestă prin paralizia labei piciorului.

Sciatica – simptome, cauze, tratament

Posturi de yoga pentru sciatică – în șezut, răsucirea torsului

Rotirea torsului, implicit a șirei spinării, ajută la eliberarea de tensiune.

Începi în poziția de șezut, cu picioarele încrucișate, spatele drept.

Inspiră cu brațele deasupra capului, întinzând coloana vertebrală.

Pe măsură ce expiri, răsucește torsul spre stânga punând mâna dreaptă pe genunchiul stâng, iar mâna dreaptă în fața ta.

Stai în această poziție timp de 2 respirații, apoi revii la poziția inițială.

Repetă aceleași lucruri și pentru partea stângă.

Dacă poziția cu picioarele încrucișate ți se pare obositoare, stai cu cu ele întinse în față, unul peste altul, ca la foarfecă.

Posturi de yoga pentru sciatică – genunchiul la piept

Relaxează și alungă durerile de sciatică aducând genunchii la piept, câte unul pe rând.

Stai întinsă pe spate încercând să relaxezi coloana pe cât posibil.

Trage câteun picior spre piept și menține-l în această poziție cu ajutorul mâinilor.

Schimbă piciorul și repetă procedura.

Asigură-te că în tot acest timp spatele rămâne lipit de podea.

Fă mișcările relaxată, blând, fără a te grăbi.

Posturi de yoga pentru sciatică – postura pisicii

Această postură relaxează spatele, umerii și abdomenul.

Pune un covor sub tine și stai precum pisica. Picioarele depărtate, să fie aliniate cu șoldurile, iar mâinile cu umerii.

Când inspiri arcuiește-te spre interior, iar când expiri o faci spre exterior, precum pisica, îți arcuiești spatele.

Repetă manevra de cel puțin 10 ori.

Posturi de yoga pentru sciatică – postura copilului

Este, de asemenea, o mișcare de relaxare ce conduce la eliberarea durerilor.

Elimină și durerile de spate și gât.

Stai pe covor în genunchi, apoi apleacă-te în față cu mâinile întinse spre înainte. Ține șezutul lipit de călcâie.

Menține poziția câteva minute dacă poți, fă pauză, apoi repetă.

Posturi de yoga pentru sciatică – răsucirea, culcată

Începi prin a sta culcată pe spate. Întinde mâinile lateral, palmele în sus.

Îndoaie un picior și trage-l spre stânga, iar în același timp rotești corpul ușor spre dreapta.

Rămâi în poziție timp de 10 respirații, apoi schimbă.

Poți face mai multe repetă pe partea pe care ai durerile.

Inspirațiile și expirațiile trebuie să fie calme, profunde.

Detașează-te de tot ce este în jurul tău și concentrează-te la ceea ce faci, la postură și la eliminarea durerilor care te supără.

Sursa foto