Postul de Ramazan e prilej de înălțare spirituală

Postul de Ramazan e prilej de înălțare spirituală

Cei peste 70000 de credincioși musulmani din țara noastră se află în toiul postului din luna iertării și a pocăinței, una dintre cele mai importante îndatoriri religioase. Le spunem și noi „Ramadan Mubarak! / Ramazan Mübarek olsun!'. Este un ritual spectaculos, ce merită cunoscut îndeaproape.

Despre Islam, islamism și practicile religioase legate de Coran a auzit fiecare. Însă puțini cunosc detalii din credința musulmanilor, fără a le asocia cu gesturile extremiste, intens mediatiatizate în ultimii ani, din fascinanta lume orientală. Ori în România trăiesc în jur de 80 de comunități musulmane, arondate la 76 de geamii, 3 mesgiduri și o moschee, lăcașuri de cult deosebite, unele dintre ele declarate chiar monumente istorice. Majoritatea locurilor de rugăciune se află în regiunea Dobrogea, în orașe precum Brăila, Galați, Călărași și chiar la București, în localități în care s-au stabilit, de secole, turci, tătari ori albanezi.

Postul trebuie respectat

Revenind în zilele noastre, trebuie menționat faptul că a noua lună din an coincide, de obicei, în funcție de fazele Lunii, cu marele post religios al musulmanilor. Tătarii din România îi spun Ramazan acestei perioade de pioșenie, de purificare sprirtuală și de milostenie, pe care restul lumii o cunoaște sub numele de Ramadan. Iar respectarea strictă a postului reprezintă una dintre cele 5 îndatoriri obligatorii ale oricărui credincios. Este o perioadă în care sufletul se curăță de trufie, de egoism, de toate relele și se umple de iertare, de milă, de bunătate, iar la final, musulmanul va fi mai puternic, mai înțelept și de neclintit în fața greutăților vieții. Cartea Sfântă spune că la Ramadan se deschid porțile Raiului și se închid porțile Iadului. Satana este legat în lanțuri, nu va mai putea ispiti omul, așa că toate păcatele lumești săvârșite acum sunt cu atât mai grave, cu cât se fac cu bună știință, fără influența forțelor răului. Prin urmare, acum e momentul în care omul se poate cunoaște mai bine și își poate schimba atitudinea în bine. La fel ca și în postul creștinesc, credincioșii trebuie să se abțină de la excese, de la plăcerile lumești, să se roage și să-și dedice cât mai mult timp mulțumindu-i lui Allah Preaînaltul. Înainte de răsăritul soarelui, se servește o masă consistentă, căci, până la asfințit, nu mai pun gura pe mâncare sau apă. În cinstea Ramazanului, se sacrifică animale, se gătesc specialităţi și se invită oaspeți la masă, pentru a împărți din bucate. Sunt scutiţi de post bătrânii, bolnavii, copiii și femeile însărcinate. Nu se vor folosi parfumuri cu alcool iar viața intimă nu trebuie să apară nici măcar în gând.

Noaptea Puterii e sfântă

La finele postului, în acest an pe 21 sau 22 septembrie, se comemorează noaptea în care i s-a arătat Profetului Mahomed Coranul de către Allah. Acum, credincioșii merg la geamie şi ascultă predica imamului, se roagă până în zori, căci în această noapte cerul se deschide, iar hotarele dintre lumea aceasta și cea a îngerilor se întrepătrund. Scrierile sfinte spun că Noaptea Puterii face cât 1000 de luni iar a te închina și a-L adora pe Allah acum este ca și cum L-ai preamări vreme de 83 de ani și 4 luni. După o lună de post, Muftiul Cultului Musulman le adresează credincioşilor urarea „Bairam Kairlî Olsun'. Urmează Ramazan Bairamul sau Bairamul Dulce, care ține 3 zile. Se pregătesc tot felul de bunătăți, dintre care baclavalele, halvițele și rahatul sunt nelipsite. Este un bun prilej de împăcare, căci zilele de post nu au valoare dacă, la Bairam, credincioșii nu se iartă între ei și nu ajung la înțelegere.

Roagă-te, dăruiește, mulțumește!

Printre îndatoririle obligatorii ale musulmanilor aflați în post se numără și mersul zilnic la geamie, daniile și pomenile alimentare către sărmani. „Fitr' este o danie stabilită de canonul islamic, constând într-o măsură de cereale, curmale sau echivalentul lor în bani, care se oferă, de preferat, înainte de ieşirea de la rugăciune sau în zorii zilei de Bairam. „Zecheat' reprezintă obligația celor înstăriți de a dona săracilor a 40-a parte din surplusul lor de avere.

Sursa foto: Flickr.com