Mușchiuleț de porc umplut

Mușchiuleț de porc umplut

Am musafiri la masă așa că am pregătit ceva puțin mai special dar totuși nu foarte complicat pentru că au vrut și copiii să mă ajute în bucătărie. Mușchiuleț de porc, umplut cu bunătăți am servit la masă și am primit aprecieri.

Ingrediente:

● 2 bucăți mușchi subțire de porc
● 2 ardei grași
● un morcov
● o ceapă uscată
● o linguriță ulei
● 300 g bacon
● sare
● piper

Preparare:

1. Morcovul se trece prin răzătoare și se amestecă cu ceapa tăiată mărunt și ardeii tăiați subțire. Se adaugă uleiul, se potrivește gustul de sare și piper.
2. Carnea de porc se taie în două, pe lung, fără a despărți bucățile, se bate și apoi se pune amestecul de legume. Se rulează și se îmbracă cu bacon.
3. Se pun ruladele de porc în tavă și se lasă la cuptor 45 de minute.

Pentru că e savuroasă, îți lăsăsm aici și o rețetă nemaipomenita de muschiulet de porc la tava!

Sursa foto:Shutterstock