Plasele chirurgicale pentru tratamentul herniilor sunt bune sau nu?

Plasele chirurgicale pentru tratamentul herniilor sunt bune sau nu?

Deși utilizarea lor reprezintă standardul de aur în tratamentul herniilor, plasele chirurgicale sunt puse în cond de umbră. Zvonurile privind compatibilitatea plaselor cu organismul au continuat sa apara si sa puna sub semnul intrebarii caracterul benefic al acestor dispozitive.

Dar ce știm noi, de fapt, despre plasele chirurgicale? Ce sunt ele și la ce se folosesc? Cât de benefice sunt pentru organism? Sunt ele cancerigene sau nu? Afli răspunsurile la aceste întrebări în cele ce urmează.

Plasele chirurgicale împiedică recidivele

Apariţia plaselor chirurgicale din polipropilenă, numite şi proteze parietale, a reprezentat un progres major în tratamentul chirurgical al herniilor abdominale, reducând riscul de recidivă de 10 ori. Plasele chirurgicale se folosesc astăzi în tratarea a numeroase tipuri de hernii: herniile primare ale peretelui abdominal: hernie inghinală, hernie femurală, hernie ombilicală, precum şi herniile secundare, numite şi postincizionale. Una din 5 operaţii de hernie efectuată fără montarea unei plase chirurgicale se soldează cu recidive. Sutura se desface mai mult sau mai puţin, producând o hernie postincizională sau o eventraţie postoperatorie. Este imperios necesar ca în tratamentul chirurgical al herniilor primare să se foloseasacă de la bun început plasa chirurgicală şi nu doar simpla sutură a marginilor sacului abdominal, care sunt slabe şi fragile. Plasa întăreşte peretele abdominal, împiedică stricarea suturii şi previne o nouă intervenţie chirurgicală', afirmă conf. dr. Ion Daniel, medic primar în chirurgie generală şi şeful Clinicii de Chirurgie III din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă din Bucureşti.

Plasele chirurgicale se pot folosi atât în chirurgia deschisă, cât şi în chirurgia laparoscopică, însă există diferenţe din punct de vedere al formei şi al costului. Indiferent de procedura aleasă, aceste plase textile se introduc în grosimea peretelui abdominal pentru a acoperi zona deficitară. Astăzi, folosirea plaselor chirurgicale reprezintă standardul de aur în corecţia herniei inghinale. Numai că, de-a lungul timpului, au circulat numeroase zvonuri cu privire la compatibilitatea acestor dispozitive-minune cu organismul.

Mituri și adevăruri despre plasele chirurgicale

Mit: Organismul respinge plasele chirurgicale

Respingerea plasei chirurgicale a fost confundată multă vreme cu infecţia pe proteză, numită supuraţie, o complicaţie controlabilă, care apare la sub 1% dintre pacienţii operaţi. Fenomenul de respingere în adevăratul sens al cuvântului ar însemna o reacţie imună, asemănătoare cu ceea ce se întâmplă la transplant, când organismul produce anticorpi faţă de un ţesut care îi este străin. Faţă de aceste plase chirurgicale, nu există acest fenomen. Este doar o infecţie ce se poate trata cu antibiotice şi reprezintă un inconvenient minor în raport cu rezultatele excelente pe care le are', explică conf. dr. Ion Daniel.

Adevăr: Se integrează în structura organismului

Procesul integrării plasei chirurgicale în ţesuturile organismului presupune dezvoltarea unei reacţii de cicatrizare la locul de plasare a protezei. „Practic, organismul gazdă produce colagen care se ataşează de proteză şi formează o structură nouă, perfect integrată în cea a peretelui abdominal normal', explică conf. dr. Ion Daniel. Cicatricea astfel formată este mai solidă.

Mit: Plasele chirurgicale sunt cancerigene

Toate testele pe animale de laborator au arătat că ţesuturile şi organele cu care plasa chirurgicală interacţionează nu au suferit modificări susceptibile de cancerizare. În plus, medicul chirurg adaugă: În experienţa a peste 50 de ani de utilizare a acestor materiale la oameni, nu s-a descris niciun caz de cancer în relaţie cu folosirea lor'.

Adevăr: Presupun o tehnică operatorie simplificată şi o recuperare mai rapidă

Tratamentul chirurgical al herniilor folosind plasele chirurgicale este mai simplu, mai rapid, cu durere postoperatorie şi rate de recidivă foarte reduse. Din experienţa intervenţiilor realizate până acum, operaţia durează, în medie, 30-40 de minute şi are o rată de recidivă cuprinsă între 1% – 3%', afirmă dr. Ion Daniel.

Recuperarea postoperatorie presupune o perioadă de spitalizare a pacientului de circa 24 – 48 de ore, cu reluarea activităţii fizice uşoare, de birou, în circa o săptămână. Reluarea activităţii fizice susţinute se poate face în circa 30 de zile, când persoanele operate pot practica sporturi uşoare, precum alergatul sau tenisul. Treptat, se poate creşte intensitatea efortului pentru refacerea tonusului muscular.

 

Conf. dr. Ion Daniel este medic primar în chirurgie generală, şeful Clinicii de Chirurgie III din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă din Bucureşti, Preşedintele Societăţii Române de Herniologie. Pentru mai multe informaţii, accesaţi site-ul www.iondaniel.roConf.dr.Ion Daniel