Papirusul pitic sau papirusul de ghiveci este una dintre cele mai interesante plante de cameră care au nevoie de multă umiditate pentru a se dezvolta. Papirusul are tulpini lungi și perfect drepte și frunze dispuse în rozete, care seamănă cu niște umbrele, de unde a primit și numele de planta umbrelă.

Alături de papirus, mai poate crește în apă bambusul. Acesta are o viteză destul de mare de creștere și nu cere decât o cantitate mică de fertilizator de trei ori pe an. Iar tillandsia este o altă plantă mare iubitoare de apă. Iată cum le poți cultiva!

Cum se crește papirusul

Papirusul iubește mult apa și poate fi crescut atât în ghivece, cât și în tuburi lungi de sticlă, suficient de grele pentru a-i asigura o susținere adecvată atunci când tufa se dezvoltă.

Dacă îți place să îl crești în apă, se pune un strat de nisip în vas și apoi apă fără sare și fără clor. Se adaugă periodic fertilizator pentru plante acvatice, pentru a-i asigura toate sărurile necesare creșterii.

Papirusul poate fi crescut și la ghiveci, iar substratul trebuie să fie făcut din pământ de flori, nisip și puțină turbă și trebuie menținut umed în permanență.

Dacă vrei să înmulțești papirusul, este suficient să pui o frunză tânără în apă curată cu puțin fertilizator și va dezvolta singură rădăcini în câteva săptămâni.

Bambusul, una dintre cele mai rezistente plante de cameră

Bambusul nu are nevoie de substrat cu pământ

Florăriile comercializează azi aranjamente frumoase cu bambus crescut în vase cu apă sau cu bureți umezi. Poți cumpăra un asemenea vas și tot ce trebuie să faci este să adaugi apă atunci când scade nivelul. Dar neapărat să fie apă fără clor și fără sare, apă demineralizată sau apă plată pentru bebeluși. Din când în când este nevoie de fertilizatori.

În tradiția populară chineză se spune că bambusul aduce noroc în casă, datorită faptului că are o creștere rapidă și că este un lemn spornic, din care pot fabrica o mulțime de lucruri.

Tillandsia sau pana roz

Tillandsia se simte bine într-un vas cu mușchi și apă deduratizată

Este o plantă din familia bromeliilor, flori tropicale, mari amatoare de umezeală și căldură. Înainte să înflorească, dezvoltă un spic de culoare roz, lat ca o pană, de unde a primit și numele în limba română. Apoi, la marginea spicului apar mici flori mov delicate.

Tillandsia iubește mult căldura și lumina. Trebuie să cultivi această plantă doar dacă ai un balcon bine încălzit și luminat. În casă va supraviețui, dar nu va înflori, pentru că nu are aceeași lumină ca într-un balcon sau într-o seră.

De obicei, aceste plante de cameră se cultivă ca și orhideele. În ghivece se pune un substrat din coajă de copac și mușchi, așa cum necesită orhideele. Dar pot fi cultivate și în boluri mari de sticlă, cu puțin mușchi la bază, pietricele și apă multă, dedurizată. Vara, se stropesc frunzele să aibă cât mai multă umezeală în zilele secetoase.