Plăcintă cu carne

Plăcintă cu  carne

O plăcintă sărată, umplută cu carne avem în plan pentru seara asta. Pariez că se va termina înainte să apuce să se răcească!

Ingrediente

  • 2 pachete aluat congelat de foitaj
  • 400 g carne tocată de porc
  • 2 cepe
  • un ardei gras roșu
  • un ardei gras galben
  • 2 ouă
  • o legătură pătrunjel
  • 2-3 linguri ulei
  • 2 linguri smântână
  • sare
  • piper
  • 1. Cele două pachete de aluat se desfac și se lasă la decongelat pe masă.
    2. Între timp, în ulei se călește ceapa tăiată mărunt și, după ce aceasta s-a înmuiat, se pune carnea. Se lasă 10 minute pe foc până își schimbă culoarea în totalitate.
    3. Carnea ușor răcită se amestecă cu ardei tăiați cubulețe, pătrunjel fin tocat, ouăle și smântâna. Se potrivește de sare și piper.
    4. Într-o formă de copt se pune un pachet de aluat în așa fel încât să acopere și lateralele. Se toarnă umplutura și se acoperă cu al doilea aluat, decupat sau tăiat șuvițe, pentru a face un grilaj. Se dă plăcinta la cuptor pentru 45 de minute și apoi se lasă la răcit în tavă!

    Sursa foto:Shutterstock