Pizza rapidă cu aluat făcut în casă

pizza rapidă cu aluat făcut în casă

Când nu am timp și nici chef să bibilesc cina știu că îi voi mulțumi pe toți cu varianta asta de pizza rapidă cu aluat făcut în casă! Aluatul ăsta care se face rapid este tot secretul!

Ingrediente pentru pizza rapidă cu aluat făcut în casă:

Pentru aluat:

● 250 g făină
● 10 linguri ulei de măsline
● 10 g drojdie proaspătă
● 10 linguri lapte

● 10 linguri apă

● o linguriță sare
● o linguriță zahăr

Pentru topping:

● 3 linguri sos de roșii pentru pizza
● 200 g șuncă ● o ceapă roșie
● 100 g mozzarella

● o roșie
● verdeață după gust

1.Pentru aluat, se pune făina într-un vas, se adaugă drojdia dizolvată în laptele călduț, se lasă 5 minute să se umfle, apoi se adaugă și restul ingredientelor și se frământă. Se lasă 30 de minute la crescut, apoi se întinde aluatul de pizza și se transferă în tava de copt.
2. Se unge aluatul cu sosul de roșii și se presară brânza rasă.
Se pune și roșia tpiată rondele.
3. Se lasă la cuptor 15 minute și când se scoate se așază șunca și ceapa roșie tăiată felii.
4. Se aduce imediat la masă cu verdeață, după gust.

O altă pizza pe care trebuie să o încerci este această pizza calzone cu ton!

Sursa foto: Shutterstock