PIEPT DE RAŢĂ CU ARDEI

► Ingrediente
► un kg piept de raţă
► 300 ml vin roze demidulce
► 150 g unt
► ulei de măsline
► sare grunjoasă
► piper negru măcinat
► cimbru verde măcinat
► 1-2 linguri miere
► zeama de la o portocală
► 6 ardei de diferite culori

► Preparare:
1. Se spală carnea şi se aşază într-o tavă înaltă, cu capac.
2. Separat, se pregăteşte sosul. Se stoarce portocala şi se amestecă cu untul topit, cu vinul, mierea, cimbrul, sarea şi piperul.
3. Se toarnă sosul peste pieptul de raţă şi se mai lasă 1-2 ore, la rece. Se bagă apoi în cuptor acoperită, până se rumeneşte.
4. În acest timp, se taie ardeii fâşii şi se perpelesc în tigaia unsă cu uleiul de măsline. Se condimentează cu sare şi piper. Se feliază pieptul de raţă şi se serveşte cu garnitura de ardei.

Loading...