Pielea ta îți arată cât ești de obosită

Pielea ta îți arată cât ești de obosită

Partea bună este că există suficiente produse cosmetice care să te ajute să maschezi, pe momente, toate urmele de oboseală. Dar seara, după ce te demachiezi, ești mulțumită de ceea ce vezi?

Ten obosit

Chiar dacă dormi opt ore pe noapte, tenul parcă nu mai arată ca altădată! Îi lipsesc strălucirea, culoarea naturală în obraji, cearcănele nu mai dispar… Toate acestea sunt semne clare că oboseala, stresul de zi cu zi și ritmul de viață tot mai alert și-au spus cuvântul asupra pielii tale, care are nevoie de ajutor. Prima regulă de revitalizare a organismului este și cea mai simplă: apă, cât mai multă apă! Da, ai tot auzit vorbindu-se despre aceasta, însă ai reușit să o și pui în practică? Foarte important este aportul de apă din prima parte a zilei, astfel, la trezire, bea o cană de apă în care ai stors câteva picături energizante de zeamă de lămâie. Gândește-te
că este un fel de 'bună dimineața' adresat interiorului tău. Strecoară în geantă o sticlă de jumătate de litru cu apă, iar la serviciu fă rost de o cană mai mare, pe care să o umpli cu apă cum ajungi la birou.

Cel mai important truc

Diana Marandiuc, trainer în cadrul unei companii de produse cosmetice explică importanța demachierii. „Aș vrea să distrug mitul că demachierea nu se face dimineața. De-a lungul nopții, o parte din compușii rezultați în urma proceselor metabolice specifice se elimină prin pori. Printr-o curățare eficientă, stratul de celule moarte este îndepărtat, în acest fel fiind stimulată reînnoirea celulară și activitatea fibroblaștilor (n.r. – celule din piele responsabile cu secreția fibrelor de elastină și colagen). O demachiere eficientă începe cu ochii, buzele și gâtul, terminându-se întotdeauna cu decolteul, o zonă care ne tradează vârsta și care necesită îngrijire specială.'

Copyright: haywiremedia / 123RF Stock Photo