Un cântăreț cunoscut din anii 90 e neschimbat. Are însă un secret – aviz bărbaților din toată lumea|FOTO

Pharrell Williams neschimbat

A făcut parte din trupa N.E.R.D. la sfârșitul anilor 90, a fost o prezență constantă pe scenă și în topuri de atunci. Acum are 44 de ani, dar chipul pare să fie în continuare al unui puștan.

Pharrell Williams, c[ci despre el este vorba, este căsătorit cu modelul Helen Lasichanh din 2013, după mai mulți ani de relație. Cei doi au împreună patru copii: un fiu, Rocket, născut în 2008, și tripleți, veniți pe lume exact în urmă cu un an. În tot acest timp peste Pharrell pare că nu a trecut niciun an.

Mai mult, despre el au și apărut o grămadă de glume pe Internet, una dintre explicațiile pentru înfățășarea sa neschimbată fiind faptul că ar fi vampir.

Recent, artistul, votat cu ani în urmă cel mai bine îmbrăcat bărbat, a dezvăluit că felul în care arată nu e întâmplător. Într-un tinterviu pentru revista Dazed, acesta a spus că armele sale contra îmbătrânirii sunt exfolierea și hidratarea.

'Mă exfoliez ca un nebun narcisist'

'Mă exfoliez ca un nebun narcisist. Când te exfoliezi și bei multă apă, asta îți face foarte bine', a declarat Pharrell, mărturisind că 'e multă piele moartă. Tot timpul'.

Artistul a mai mărturisit că persoana care l-a învățat să aibă grijă de tenul său, cu ani în urmă, e Naomi Campbell. Aceasta a fost cea care l-a sfătuit să meargă la un dermatolog și să nu folosească produse după ureche.

Pharrell e însă departe de a fi un narcisist, așa cum ar putea părea. El construiește în prezent un centru de tip afterschool în orașul natal Virginia Beach. În plus, are și o fundație care îi ajută pe copiii cu vârste cuprinse între 7 – 20 de ani din comunitățile 'de risc' de pe întreg cuprinsul țării.

Vezi și Carla Bruni e neschimbată. Anii trec și niciun rid. Iată secretul ei! GALERIE FOTO

Citește și: