Pare să fie din ce în ce mai greu să găsești un serviciu. Așa că atunci când ai unul, te străduiești din răsputeri să-l păstrezi. Nu precupețești nicinu efort, stai și peste program. La fel face și soțul tău, așa că timpul petrecut împreună e din ce în ce mai puțin.

Seara, după ce vă întoarceți de la muncă, urmează temele cu copilul, gospodăria, cina… Poate mai târziu vă veți relaxa la televizor sau veți adormi pe loc. Dimineața o luați de la capăt. Relația voastră pare să fie ultima pe lista de priorități sau poate că nici nu vă mai gândiți că ar trebui să faceți ceva ca să o păstrați, ci credeți că funcționează de la sine. Dar dacă sunteți atenți, există riscul să vă îndepărtați unul de celălalt și să ajungeți doar doi colegi de cameră.

Ritmul alert, un mod de viață

”Multe cupluri se află în această situație”, remarcă psihologul Cristina Ion-Rădulescu adăugând că ”pentru unii a devenit un mod de viață. Acesta este ritmul societății în care trăim și este necesar să ne adaptăm. Altfel, ne paște nevroza”. Pentru ca să nu se ajungă la asta, ar trebui, în primul rând, ”să te asiguri că timpul pe care îl petreci cu partenerul este unul cu adevărat de calitate”. Sunt mulți care îl risipesc în certuri, reproșuri sau ironii. Ori altele care stau în aceeași cameră, dar se uită la televizor sau stau fiecare la laptopul sau telefonul lui pe net. Aceasta nu înseamnă comunicare și nu vă ajută să aveți o căsnicie mai bună. ”Timpul de calitate înseamnă intimitate, încredere și afecțiune”, spune psihologul care admite și faptul că ”este greu să păstrezi o atitudine pozitivă în condițiile în care oboseala și stresul par să te doboare. Totuși, în măsura în care vei face câteva schimbări, va fi bine”.

cristina radulescu-ion psihologMomente frumoase împreună

Chiar dacă este greu să găsiți timp, stabiliți să ieșiți la o ”întâlnire” ca pe vremuri din când în când. Dacă aveți copii, rugați-i pe părinții voștri să stea măcar o dată pe lună cu ei pentru ca să puteți fi singuri. Nu te gândi neapărat să mergeți la un restaurant sau la un film. O simplă plimbare prin parc vă poate ajuta să vă regăsiți unul pe celălalt. În plus, ar fi bine să aveți obiceiul ca în fiecare seară să vă povestiți cum a fost ziua la cină. Dormitorul poate fi nu doar pentru somn și dragoste. Puteți să vă împărtățiți înainte de culcare întâmplările și gândurile de peste zi. Chiar și stresul de la servici pare mai puțin serios atunci când discuți despre el în pijama. Un masaj făcut reciproc poate fi începutul unui moment tandru sau doar un gest de afecțiune care să vă apropie. Chiar și dormitul împreună vă ajută să rămâneți conectați. Cuibărirea în brațele lui și trezitul de dimineață lângă el pot fi clipe pe care să le prețuiți.

Sursa foto: 123rf.com