Perseidele din luna august, cele mai frumoase stele căzătoare

perseidele din luna august 2020

Se apropie nopțile în care vom putea urmări Perseidele din luna august în toată splendoarea lor. Începând cu data de 9 august, dacă ne vom bucura de nopți frumoase și senine, vom putea urmări sute de stele căzătoare care împlinesc dorințe!  

Cel mai frumos și bogat curent de meteori, Perseidele din luna august vor ajunge la punctul culminant în nopțile de 12 și 13 august, după cum anunță astronomii anul acesta. Luna va fi atunci la ultimul pătrar, iar dacă cerul nopților va fi senin, vom putea observa între 60 și 150 de stele căzătoare pe oră.

Fragmentele de meteori se desprind din coada cometei 109P/Swift – Tuttle și se aprind pe cerul nostru noaptea, lăsând impresia că vin dinspre constelația lui Perseu. De aici și-au primit și numele poetic de Perseide.

Spectacolul lor se repetă în fiecare an și atrage mii de astronomi amatori din toate zonele lumii, care le filmează, le numără și țin o evidență detaliată. Știința ne ajută azi să înțelegem că nu sunt decât mici fragmente de roci care provin din spațiu și se aprind la contactul cu atmosfera terestră. Cu toate acestea, stelele căzătoare care împlinesc dorințe și-au păstrat farmecul de demult și încă mai ascund puteri misterioase.

De ce au stelele căzătoare puteri magice

Strălucirea şi frumuseţea lor a fost asociată de mii de ani cu divinitatea şi cu puterea magică a nopţii. Stelele au un loc aparte în credinţele religioase ale omenirii. Naşterea lui Iisus a fost vestită de o stea, zeii anticilor greci priveau spre muritori prin stele şi multe simboluri religioase sunt legate de astrele nopţii.

O stea căzătoare purta cu sine mesajul zeilor şi, nu de puţine ori, căutând locul în care s-a prăbuşit, oamenii găseau roci strălucitoare pe care le considerau talismane cu puteri magice. Grecii erau convinşi că cine găsea un meteorit avea parte de noroc şi bunăstare tot anul. Şamanii indieni le purtau drept amulete cu care făceau vrăji şi le transmiteau cu veneraţie de la o generaţie la alta.

De ce este bine să îți pui o dorință când vezi stele căzătoare

O legendă veche, moştenită din Antichitate, spune că trebuie să îţi pui o dorinţă imediat ce vezi o stea căzătoare şi ea se va împlini. Legenda îşi are rădăcinile în scrierile astronomului grec Ptolemeu, care a trăit în secolul I înaintea erei noastre.

Ptolemeu a adunat mai multe legende locale care spuneau că zeii privesc uneori spre muritori, dând la o parte cortina cerului şi lăsând stelele să cadă pe Pământ. În acel moment, zeii erau mult mai atenţi la oameni şi le ascultau dorinţele.

Perseidele din luna august, cele mai frumoase stele căzătoare de peste an  

Curentul de meteori Perseide începe de la mijlocul lunii iulie, dar se intensifică întotdeauna în prima decadă a lunii august. Chiar și acum, în nopțile senine vom putea vedea stele căzătoare, dacă mergem la munte sau pe câmp, departe de luminile orașului.

Dar abia după data de 9 august, apariția meteorilor incandescenți va fi mai bogată, cu punctul culminant în nopțile de 12 și 13 august.

Cea mai buna perioadă de observare este dupa miezul nopții până dimineața. Orice meteor a cărui traiectorie inversă ajunge în constelația Cassiopeia (între Cassiopeia și Perseu) este o „perseidă', se menționează pe pagina de internet a Observatorului Astronomic 'Amiral Vasile Urseanu'.

În punctul maxim al curentului de meteori, Luna va fi la ultimul pătrar, astfel că lumina ei stinsă ne va ajuta să observăm mai bine stelele căzătoare. În zonele cu cer curat, departe de sursele de lumină artificiale, pot observa și 100 de meteori pe oră. Din orașe, se vor putea observa aproximativ 10-20 de meteori pe oră. Nu va fi cu adevărat o ploaie de stele căzătoare, dar Perseidele din luna august au un farmec anume și merită să găsești un loc romantic, la țară sau la munte și să le urmărești.