Michelle Pfeiffer a devenit în ultima vreme foarte activă pe rețelele de socializare, iar recent a publicat imagini rare alături de soțul ei, pentru a marca aniversarea lor.

Frumoasa actriță și David E. Kelley formează unul dintre cele mai longevive cupluri de la Hollywood. În ciuda celebrității și a faptului că s-au aflat mereu în lunmina reflectoarelor, cei doi au reușit să aibă o căsnicie fericită și se iubesc și acum la fel de mult ca acum 27 de ani când pășeau în fața altarului și spuneau „Da”, fiind o performanță uluitoare la Hollywood, unde vedetele își schimb partenerii de viața destul de des.

„Unica mea iubire de 27 de ani. Aniversare fericită, iubirea mea”, a scris Michelle alături de două poze cu ei, una de când erau mai tineri și una de acum.

Fanii i-au felicitat imediat. „Felicitări pentru aniversare. Cel mai frumos și iubitor cuplu. Vă transmitem toată dragostea noastră”, „Sunteți cel mai simpatic cuplu. Cât mai multe aniversări fericite”, au fost câteva dintre mesajele fanilor.

„Când am adoptat-o, eu și el eram împreună doar de două luni. Deci am avut acest copil imediat”, a povestit Michelle, precizând că poate alți bărbați ar fi fugit, dar David a rămas lângă ea și s-a descurcat minunat cu fetița.

Michelle și David s-au căsătorit în 1993, iar actrița a dezvăluit de multe ori că este foarte încântată de alegerea ei.

„Am ales foarte bine cu David. Am fost foarte norocoasă”, a declarat actrița pentru revista parade, într-un interviu în 2012.

„Nu am cunoscut niciodată o persoană care să aibă mai multă integritate decât soțul meu. Îl respect foarte mult pentru asta, dar și pentru simțul umorului și pentur inteligența sa. Și este foarte simpatic. Dar dacă nu-ți respecți partenerul, te daturi de el”, a mai spus Michelle.

Cei doi au doi copii, un băiat și o fată, Claudia. Michele începuse procedurile să o adopte pe Claudia înainte să-l cunoască pe Davi.

„Când am adoptat-o, eu și el eram împreună doar de două luni. Deci am avut acest copil imediat”, a povestit Michelle, precizând că poate alți bărbați ar fi fugit, dar David a rămas lângă ea și s-a descurcat minunat cu fetița.

Michelle a fost considerată ani la rând una dintre cele mai frumoase și sexy actrițe de la Hollywood. Ea postează adesea imagini în care apare nemachiată și deși timpul a început să-și pună amprenta pe chipul ei, nu se sfiește să se arate fanilor așa cum e.

Michelle Pfeiffer at  „STARDUST” Premiere in LA 42/72SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Michelle Pfeiffer recunoaște că nu a avut grijă de tenul ei

Michelle recunoaște că în tinerețe nu prea acorda prea multă atenție tenului ei, iar acum se văd efectele. Dacă nu avea nicio problemă cu exercițiile fizice și chiar se ținea de ele, nu poate să spună același lucru și despre mâncatul sănătos. Ea recunoaște că nu putea să se abțină de la popcorn, drajeuri sau de la macaroane cu brânză.

„Nu am făcut nimic să-mi păstrez frumusețea. Am fumat mult, am mâncat tot ce am vrut și mă spălam cu săpun pe față ca să mă demachiez. Oamenii erau îngroziți de felul în care îmi tratam pielea”, a mai spus Michelle, recunoscând că am folosește creme cu protecție solară pentru ten și a devenit vegană.

„Tot ceea ce îmi doresc este să nu ajung să arăt ca o figură de ceară”, a mai mărturisit Michelle pentru People, precizând că poate a exagerat și ea cu intervenșii de înfrumusețare la nivelul feței.

Foto: Profimedia/ Hepta/ Instagram

Citește și:

Fiica Iuliei Albu se transformă într-o domnișoară de o frumusețe răpitoare. E ireal cât de frumoasă e!

Actrița Eugenia Șerban a învins cancerul la 51 de ani. Primele declarații ale actriței