Pensii pentru urmaşii cadrelor medicale decedate în urma Covid-19

pensii speciale pentru urmasii personalului medical dececdati de covid-19

Senatul ar putea dezbate şi vota, miercuri, propunerea legislativă a unor parlamentari PSD care prevede acordarea unei pensii de urmaş copiilor cadrelor medicale decedate în lupta cu noul coronavirus.

UPDATE: Senatul a adoptat în unanimitate, în ședința plenului de miercuri, în calitate de primă cameră sesizată, propunerea legislativă care prevede acordarea unei pensii de urmaș copiilor cadrelor medicale decedate în lupta cu noul coronavirus.

Potrivit proiectului pentru recunoaşterea meritelor personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva Covid-19, “la decesul unui cadru medical, Ministerul Sănătăţii acordă familiei acestuia sau persoanei care a suportat cheltuielile ocazionate de deces, după caz, un ajutor suplimentar în cuantum de două salarii medii pe economie”.

“Urmaşii cadrelor medicale decedate ca urmare a desfăşurării activităţii medicale în lupta cu Covid-19 au dreptul la o pensie de urmaş egală cu 75% din cuantumul salarial pe care cadrul medical o avut-o la data decesului, care se actualizează potrivit reglementărilor legale în vigoare.
În cazul în care nu există urmaş, dacă cel decedat era singurul susţinător al părinţilor săi, aceştia vor beneficia de jumătate din pensia de urmaş menţionată anterior.

Membrii familiilor cadrelor medicale decedate în timpul şi din cauza serviciului ca urmare a desfăşurării activităţii medicale în lupta cu Covid-19 beneficiază gratuit de asistenţă medicală şi medicamente în cadrul reţelei sanitare a Ministerului Sănătăţii sau în alte reţele sanitare cu decontarea cheltuielilor de către acest minister”, se arată în propunerea legislativă înscrisă pe ordinea de zi, sub rezerva primirii raportului, potrivit Agerpres.

Alte beneficii

De asemenea, parlamentarii PSD propun ca urmaşii personalului medical decedat ca urmare a participării la acţiuni medicale împotriva Covid-19 să beneficieze de scutire de la plata impozitului pe terenurile aflate în proprietate sau coproprietate şi a impozitului pe clădirea folosită ca domiciliu şi/sau alte clădiri aflate în proprietate sau coproprietate.

″În semn de recunoaştere a meritelor personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva Covid-19 se instituie Ziua personalului medical, care se organizează anual pe 11 martie prin grija Ministerului Sănătăţii”, se mai arată în proiect.

Vezi și Asistentă medicală, în stare gravă după ce a fost scuipată de o pacientă infectată cu coronavirus. Mesajul disperat al unui medic

Citește și: