Conform Digi24, bărbatul și-a recunoscut fapta. De altfel, el prezintă toate semnalmentele bărbatului filmat de camerele de supraveghere în lift.

El a fost dus la audieri la Secția Omoruri, fiind acuzat că a agresat sexual, într-un lift dintr-un bloc din sectorul 6 al Capitalei, doi frați: o fetiță  de 5 ani și un băiețel de 9 ani.

Incidentul a avut loc după ce copiii au urcat în lift cu bărbatul necunoscut.

Ei au povestit părinților ce s-a întâmplat, aceasta anunțând autoritățile. Copiii au fost duși și la IML, pentru că mama a vrut să se asigure că nu s-a întâmplat mai mult decât ceea ce au surprins camerele de supraveghere, adică faptul că micuții au fost pipăiți și sărutați.

”Azi am venit acasă de la spital și am mers la IML. Acolo am vrut eu să mergem pentru constatarea faptului că nu s-a întâmplat nimic altceva din ce am văzut pe camere. Ca părinte te gândești și la altceva. Am fost, am făcut toate demersurile care trebuiau făcute la IML. Au consultat-o domnii doctori de acolo, au vorbit cu fata, i-au pus câteva întrebări. Ne-au confirmat că nu s-a întâmplat nimic altceva decât ceea ce știm noi”, a spus mama celor doi copii.

Cât despre starea lor, potrivit mamei, băiatul e mai afectat, având tendința de a sta închis și plângându-se de coșmaruri.

Mama copiilor: ”Sper ca nimeni să nu mai aibă încredere cum am avut eu. Eu nu o să îi mai las niciodată să plece singuri. O să fiu în permanență lângă ei”

Mama copiilor regretă acum că a permis acestora să mearga neînsoțiți și face un apel către părinți: ”Sper să mă vadă și să își dea seama că încrederea pe care o acordăm copiilor noștri, la vârstele astea, de fapt e o minciună față de noi, e imaginația noastră că trebuie să aibă încredere în ei (în străini), dar noi trebuie să stăm în spatele lor oricând, până la o vârstă la care pot să se apere, să nu pățească nimeni nimic”.

”Copiii mei au fost învățați să aibă încredere în ei, să aibă încredere în oameni, că de asta suntem într-o țară liberă. Ei au mers pe încrederea asta și s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Sper ca nimeni să nu mai aibă încredere cum am avut eu. Eu nu o să îi mai las niciodată să plece singuri. O să fiu în permanență lângă ei”, mai spune mama celor doi copii.

Vezi și Cum îți ferești copilul de pedofili. Ce trebuie neapărat să știe pentru a nu fi o victimă

Citește și: