Este vorba despre fratele ei, Paul, de care a avut mare grijă de la vârsta de 6 ani, când tatăl lor i-a părăsit.

„ Avem o relaţie foarte frumoasă. Îmi iubesc familia foarte mult. Am făcut şi aş face orice pentru fratele meu, pentru cei dragi. Încă de la o vârstă foarte mică am fost stâlpul casei, mi-am asumat rolul ăsta. Se spune că nici o frunză nu cade acolo unde nu trebuie. Tot ce am experimentat în trecut m-a făcut omul care sunt acum. Iar pentru asta nu pot decât să fiu recunoscătoare”, a declarat Gina, într-un interviu mai vechi.

 

Pe Gina Pistol o știe toată lumea, dar iată cum arată fratele ei. Seamănă cei doi?SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Vedeta este prezentatoare emisiunii Asia Express, unde își chinuie concurenții cu fel de fel de misiuni dificile, în timp ce ei sunt nevoiți să-și care în spate ghiozdanele grele de 15-20 de kilograme. Însă, puțini știu că și Gina a trecut printr-o astfel de experiență. Nu a fost în cadrul unui reality-show, ci a ales să meargă alături de fratele ei într-o expediție inedită.

Gina Pistol a mers 1.000 de kilometri pe jos pe El Camino, cu ghiozdanul în spate, în urmă cu patru ani. Frumoasa Gina Pistol a renunţat la tocuri şi confort pentru o expediţie la care visa de ani de zile: un pelerinaj pe El Camino, sau drumul Sfântului Iacob, străbătut pe jos şi care i-a pus la încercare rezistenţa fizică şi psihică. Aşa se face că timp de 35 de zile, prezentatoarea emisiunii „Chefi la cuţite“ de la Antena 1 a avut parte de aventură în mijlocul naturii.  Vedeta spune că această călătorie a fost ca un „detox pentru suflet“.
„Pentru mine drumul acesta a fost cel mai frumos cadou pe care mi-l puteam face. A fost ca un detox pentru suflet. Pentru mine a fost un drum al regăsirii. Un drum care-mi aminteşte de unde vin, de legătura mea cu pământul, de lucrurile simple, dar atât de frumoase“, a declarat Gina, într-un interviu pentru Adevărul.

Gina pa povestit că această experienţă este una benefică sufletului şi minţii şi că acum, după ce s-a încheiat, o percepe ca pe o regăsire a propriei identităţi. Nu a avut parte de confortul de acasă, a dormit în hosteluri în care împărţea camera cu zeci de alţi turişti, s-a luptat cu vremea rea şi rănile la picioare, a renunţat treptat la lucruri inutile pe care le căra după ea, dar nu a renunţat nicio clipă.

Foto: Libertatea/Facebook

Citește și: