Pe 11 iulie, e Ziua Populației

Pe 11 iulie, e Ziua Populației

Ziua Populației e în primplan, de 30 de ani, pe 11 iulie. Este zi de sărbătoare, căci se celebrează Ziua Internațională a Populației. Tu cum sărbătorești?

În 1927, ajunseserăm deja la 2 miliarde. După 47 de ani, numărul locuitorilor  planetei s-a dublat, atingând 4 miliarde. Astfel, în anul 1974, Organizaţia Naţiunilor Unite a proclamat Anul Internaţional al Populaţiei. Cu acest prilej, a avut loc, în premieră, Conferința Mondială a Populației, la București, unde s-au reunit reprezentanți ai tuturor statelor lumii.

Ziua Populației e un semnal de alarmă

Trist, dar adevărat. Deși se militează pentru sporirea natalității, înmulțirea locuitorilor este o rană adâncă pentru planeta pe care trăim. Este una dintre problemele cu impact cutremurător asupra evoluției omenirii și mai cu seamă asupra resurselor naturale. Cu cât populația crește, cu atât resursele naturale sărăcesc, devenind insuficiente pentru aglomerația umană. În 1987, populația lumii număra 5 miliarde de locuitori, iar în 1999 avea să fie celebrată Ziua celor 6 miliarde. Se estimează că, în 2050, vom fi deja aproape 9 miliarde pe Glob. Celebrarea Zilei Internaționale a Populației este mai mult un semnal de alarmă pentru responsabilizarea generațiilor viitoare. Este important să știm să administrăm resursele de care dispunem, fiind imposibil să îngrădim dreptul fundamental de a procrea al familiei.

Sursa foto: 123rf.com