Pătlagina, elixir pentru căile respiratorii

Pătlagina, elixir pentru căile respiratorii

Dacă te doare în gât sau ai o gripă în toată regula, pătlagina va fi aliatul tău. Și chiar dacă toamna a venit, o poți găsi încă oriunde ai merge. Doar ai grijă să o culegi dintr-un loc curat și ferit de poluare.

Mai multe soiuri de pătlagină

'Există patru specii de pătlagină la noi în ţară. Cele mai întâlnite sunt cea cu frunză îngustă (Lanceolata) şi cea cu frunză aproape rotundă (Major). Planta este foarte utilă pentru vindecarea rănilor uşoare (arsuri, tăieturi, înţepături de insecte). Pentru această problemă, se striveşte puţin frunza, apoi se aplică pe rană şi se pansează. Pătlagina este recunoscută şi pentru acţiunea ei benefică în răceli, răguşeli, tuse, laringite, bronşite, astm.

Cum folosești pătlagina

Se face o infuzie din două-trei linguri de frunze uscate sau proaspete la o cană cu apă. Se lasă la răcit, după care se adaugă miere (trei părţi miere la o parte ceai de pătlagină). Se beau câte două căni pe zi. Pulberea de pătlagină este foarte utilă în tratarea ulcerului gastric. Pentru a o prepara, se spală planta proaspătă, se zvântă, apoi se usucă la temperatura camerei, în strat subţire pe foi albe. Se macină prin râșnița de cafea. Se ia câte o linguriţă cu o jumătate de oră înaintea meselor principale. O întâlnești la tot pasul, crește spontan pe terenuri neîngrijite, doar că trebuie doar să ai mare grijă să o culegi dintr-un loc curat, unde nu au acces animalele.'

Sursa foto: 123rf.com