Paste cu praz și bacon

Paste cu praz și bacon

Nu știu de ce dar nu îmi imaginam că prazul se potrivește la paste. Dar nu mai contează acum, am încercat odată rețeta asta de paste cu praz și bacon și de atunci o tot repet că tare bună mai este!

Ingrediente:

  • un pachet tagliatelle
  • 2 bucăți praz
  • o lingură cu vârf unt
  • 100 g cubulețe de bacon
  • 100 ml smântână de gătit
  • parmezan, pentru servit
  • sare
  • piper
  • 1. Partea albă a prazului se taie rondele cât mai fine care se pun să se călească în unt topit.
    2. Se presară un praf de sare și piper și se lasă pe foc 10 minute. Se pun pastele la fiert.
    3. Într-o altă tigaie se rumenește baconul fără grăsime, se pune peste praz și se toarnă smântâna.
    4. Se adaugă și paste-le fierte și scurse, se mai lasă pe foc 2-3 minute și se servesc imediat cu parmezan deasupra.

    Sursa foto:Northfoto/Colorise